Craniul în ansamblu poate fi privit din diferite puncte, iar imaginile astfel obținute se numesc normele craniului; el poate fi examinat de sus (norma verticalis), de jos (norma basalis), din lateral (norma lateralis), din spate (norma occipitalis) sau din față (norma frontalis).
Norma verticalis.—Privit de sus, conturul variază mult de la un craniu la altul; la unele este mai mult sau mai puțin oval, la altele aproape circular. Suprafața este străbătută de trei suturi: (1) suturile coronale, cu direcție aproape transversală, între frontal și parietale; (2) sutura sagitală, situată median, între oasele parietale, adânc zimțată în cele două treimi anterioare; și (3) partea superioară a suturii lambdoide, între parietale și occipital. Punctul de întâlnire a suturilor sagitală și coronală se numește bregma, iar cel al suturilor sagitală și lambdoidă lambda; ele indică pozițiile fontanelelor anterioară, respectiv posterioară, la craniul fetal. De fiecare parte a suturii sagitale se află tuberozitatea parietală și gaura parietală; aceasta din urmă lipsește însă frecvent de o parte sau de ambele. Craniul este adesea ușor turtit în vecinătatea găurilor parietale, iar termenul obelion desemnează punctul suturii sagitale situat la nivelul acestor găuri. Anterior se află glabela, lateral de ea arcurile supraciliare, iar deasupra acestora tuberozitățile frontale. Imediat deasupra glabelei se pot vedea resturile suturii frontale; la un mic procent de cranii, această sutură persistă și se întinde pe linia mediană până la bregma. De la procesele zigomatice ale osului frontal pornesc posterior și în sus liniile temporale, care marchează limitele superioare ale foselor temporale. Arcadele zigomatice pot fi sau nu vizibile, proeminând dincolo de porțiunile anterioare ale acestor linii.
Norma basalis (Fig. 187).—Fața inferioară a bazei craniului, fără mandibulă, este limitată anterior de incisivii maxilelor; posterior, de liniile nucale superioare ale occipitalului; iar lateral de arcada alveolară, de marginea inferioară a osului zigomatic, de arcada zigomatică și de o linie imaginară care se întinde de la aceasta la procesul mastoidian și la extremitatea liniei nucale superioare a occipitalului. Ea este formată de procesele palatine ale maxilelor și de oasele palatine, de vomer, de procesele pterigoide, de fețele inferioare ale aripilor mari, de procesele spinoase și de o parte a corpului sfenoidului, de fețele inferioare ale scuamelor și ale porțiunilor mastoidiană și pietroasă ale temporalelor și de fața inferioară a osului occipital. Partea anterioară, sau palatul dur, coboară sub nivelul restului suprafeței și este limitată anterior și lateral de arcada alveolară, care conține cei șaisprezece dinți ai maxilelor. Imediat înapoia incisivilor se află gaura incisivă. În această gaură se văd două orificii laterale, deschiderile canalelor incisive (găurile lui Stenson), prin care trec ramurile anterioare ale vaselor palatine descendente și nervii nazopalatini. Uneori în gaura incisivă există două canale suplimentare; ele se numesc găurile lui Scarpa și sunt situate pe linia mediană; când sunt prezente, dau trecere nervilor nazopalatini. Bolta palatului dur este concavă, neregulată, perforată de numeroase orificii, marcată de depresiuni pentru glandele palatine și străbătută de o sutură în cruce formată prin unirea celor patru oase care o alcătuiesc. La craniul tânăr se poate vedea o sutură care se întinde de fiecare parte de la gaura incisivă la intervalul dintre incisivul lateral și canin, delimitând osul incisiv sau premaxilar. La fiecare unghi posterior al palatului dur se află gaura palatină mare, pentru trecerea vaselor palatine descendente și a nervului palatin anterior, iar de la ea pornește anterior și medial un șanț pentru aceleași vase și nerv. Înapoia găurii palatine posterioare se află procesul piramidal al osului palatin, străbătut de una sau mai multe găuri palatine mici și marcat de începutul unei creste transversale pentru inserția expansiunii tendinoase a mușchiului tensor al vălului palatin. Din mijlocul marginii posterioare a palatului dur proemină posterior spina nazală posterioară, pentru inserția mușchiului uvulei. Înapoia și deasupra palatului dur se află coanele, care măsoară aproximativ 2,5 cm vertical și 1,25 cm transversal. Ele sunt separate între ele de vomer, iar fiecare este limitată sus de corpul sfenoidului, jos de porțiunea orizontală a osului palatin și lateral de lama pterigoidă medială a sfenoidului. La marginea superioară a vomerului se văd aripile lățite ale acestui os, care primesc între ele rostrul sfenoidului. Aproape de marginile laterale ale aripilor vomerului, la rădăcinile proceselor pterigoide, se află canalele faringiene. Procesul pterigoid prezintă aproape de bază canalul pterigoidian, pentru trecerea unui nerv și a unei artere. Lama pterigoidă medială este lungă și îngustă; pe partea laterală a bazei sale se află fosa scafoidă, pentru originea mușchiului tensor al vălului palatin, iar la extremitatea inferioară cârligul (hamulus), în jurul căruia se reflectă tendonul acestui mușchi. Lama pterigoidă laterală este lată; fața sa laterală formează limita medială a fosei infratemporale și dă inserție mușchiului pterigoidian lateral.
Înapoia cavităților nazale se află porțiunea bazilară a osului occipital, care prezintă aproape de centru tuberculul faringian, pentru inserția rafeului fibros al faringelui, cu depresiuni de fiecare parte pentru inserțiile mușchilor drept anterior al capului și lung al capului. La baza lamei pterigoide laterale se află gaura ovală, pentru trecerea nervului mandibular, a arterei meningeale accesorii și uneori a nervului pietros superficial mic; înapoia ei se află gaura spinoasă, prin care trec vasele meningeale mijlocii, și proeminenta spină unghiulară (spina sfenoidală), care dă inserție ligamentului sfenomandibular și mușchiului tensor al vălului palatin. Lateral de spina unghiulară se află fosa mandibulară, împărțită în două părți de fisura pietrotimpanică; porțiunea anterioară, concavă, netedă, limitată anterior de tuberculul articular, servește pentru articularea condilului mandibulei; porțiunea posterioară, rugoasă și limitată posterior de partea timpanică a temporalului, este uneori ocupată de o parte a glandei parotide. Dintre lamelele procesului vaginal al părții timpanice iese procesul stiloid, iar la baza acestuia se află gaura stilomastoidiană, pentru ieșirea nervului facial și intrarea arterei stilomastoidiene. Lateral de gaura stilomastoidiană, între partea timpanică și procesul mastoidian, se află fisura timpanomastoidiană, pentru ramura auriculară a nervului vag. Pe partea medială a procesului mastoidian se află incizura mastoidiană, pentru pântecele posterior al mușchiului digastric, iar medial de incizură șanțul arterei occipitale. La baza lamei pterigoide mediale se află un orificiu mare, aproximativ triunghiular, gaura ruptă (foramen lacerum), limitată anterior de aripa mare a sfenoidului, posterior de vârful porțiunii pietroase a osului temporal, iar medial de corpul sfenoidului și de porțiunea bazilară a occipitalului; ea prezintă anterior orificiul posterior al canalului pterigoidian, iar posterior orificiul canalului carotic. Partea inferioară a acestui orificiu este ocupată, în stare proaspătă, de o lamă fibrocartilaginoasă, peste a cărei față superioară sau cerebrală trece artera carotidă internă. Lateral de acest orificiu se află un șanț, sulcus tubae auditivae, între porțiunea pietroasă a temporalului și aripa mare a sfenoidului. Acest șanț este orientat lateral și posterior de la rădăcina lamei pterigoide mediale și adăpostește partea cartilaginoasă a tubei auditive; el se continuă posterior cu canalul din osul temporal care formează partea osoasă a aceleiași tube. În fundul acestui șanț se află o fantă îngustă, fisura pietrosfenoidală, ocupată în stare proaspătă de o lamă de cartilaj. Înapoia acestei fisuri se află fața inferioară a porțiunii pietroase a osului temporal, care prezintă aproape de vârf suprafața rugoasă patrulateră, o parte a căreia dă inserție mușchiului ridicător al vălului palatin; lateral de această suprafață se află orificiul canalului carotic, iar medial depresiunea care duce la aquaeductus cochleae; primul dă trecere arterei carotide interne și plexului carotic al simpaticului, al doilea unei vene de la cohlee. Înapoia canalului carotic se află gaura jugulară, un orificiu mare, format anterior de porțiunea pietroasă a temporalului și posterior de occipital; este de obicei mai mare pe dreapta decât pe stânga și poate fi subîmpărțită în trei compartimente. Compartimentul anterior dă trecere sinusului pietros inferior; cel intermediar nervilor glosofaringian, vag și accesor; cel posterior sinusului transvers și unor ramuri meningeale ale arterelor occipitală și faringiană ascendentă. Pe creasta osoasă care separă canalul carotic de gaura jugulară se află canaliculul timpanic inferior, pentru trecerea ramurii timpanice a nervului glosofaringian; iar pe peretele găurii jugulare, aproape de rădăcina procesului stiloid, se află canaliculul mastoidian, pentru trecerea ramurii auriculare a nervului vag. De la gaura jugulară până la gaura ruptă se întinde anterior fisura pietrooccipitală, ocupată în stare proaspătă de o lamă de cartilaj. Înapoia porțiunii bazilare a osului occipital se află gaura mare, limitată lateral de condilii occipitali, ale căror fețe mediale sunt rugoase pentru inserția ligamentelor alare. Lateral de fiecare condil se află procesul jugular, care dă inserție mușchiului drept lateral al capului și ligamentului atlantooccipital lateral. Prin gaura mare trec bulbul rahidian cu învelișurile sale, nervii accesori, arterele vertebrale, arterele spinale anterioară și posterioare și ligamentele care leagă osul occipital de axis. Punctele mediane ale marginilor anterioară și posterioară ale găurii mari se numesc basion, respectiv opisthion. Înaintea fiecărui condil se află canalul pentru trecerea nervului hipoglos și a unei artere meningeale. Înapoia fiecărui condil se află fosa condiliană, străbătută de o parte sau de ambele de canalul condilian, pentru trecerea unei vene de la sinusul transvers. Înapoia găurii mari se află linia nucală mediană, care se termină sus la protuberanța occipitală externă, iar de fiecare parte se află liniile nucale superioară și inferioară; acestea, ca și suprafețele osoase dintre ele, sunt rugoase pentru inserția mușchilor enumerați la paginile 129 și 130.
Norma lateralis (Fig. 188).—Privit din lateral, craniul se vede alcătuit din neurocraniu, sus și posterior, și din față, jos și anterior. Neurocraniul are o formă aproximativ ovoidă, dar conturul său variază de la caz la caz și depinde în mare măsură de lungimea și înălțimea craniului și de gradul de proeminență al arcurilor supraciliare și al tuberozităților frontale. La formarea sa participă frontalul, parietalul, occipitalul, temporalul și aripa mare a sfenoidului. Aceste oase sunt unite între ele și cu zigomaticul prin următoarele suturi: zigomaticotemporală, între procesul zigomatic al temporalului și procesul temporal al zigomaticului; zigomaticofrontală, care unește osul zigomatic cu procesul zigomatic al frontalului; suturile din jurul aripii mari a sfenoidului, și anume sfenozigomatică anterior, sfenofrontală și sfenoparietală sus și sfenoscuamoasă posterior. Sutura sfenoparietală variază ca lungime de la un craniu la altul și lipsește în cazurile în care frontalul se articulează cu scuama temporalului. Punctul corespunzător extremității posterioare a suturii sfenoparietale se numește pterion; el se află la aproximativ 3 cm înapoia și puțin deasupra nivelului procesului zigomatic al osului frontal.
Sutura scuamoasă se arcuiește posterior de la pterion și unește scuama temporalului cu marginea inferioară a parietalului; această sutură se continuă posterior cu scurta sutură parietomastoidiană, aproape orizontală, care unește procesul mastoidian al temporalului cu regiunea unghiului mastoidian al parietalului. De sus în jos și anterior, peste neurocraniu, trec suturile coronală și lambdoidă; prima leagă parietalele de frontal, a doua parietalele de occipital. Sutura lambdoidă se continuă în jos cu sutura occipitomastoidiană, între occipital și porțiunea mastoidiană a temporalului. În această sutură sau în apropierea ei se află gaura mastoidiană, pentru trecerea unei vene emisare. Punctul de întâlnire a suturilor parietomastoidiană, occipitomastoidiană și lambdoidă se numește asterion. Imediat deasupra marginii orbitei se află arcul supraciliar, iar mai sus tuberozitatea frontală. Aproape de centrul osului parietal se află tuberozitatea parietală. Posterior se află protuberanța occipitală externă, de la care linia nucală superioară poate fi urmărită anterior până la procesul mastoidian. Peste partea laterală a neurocraniului se arcuiesc liniile temporale, care marchează limita superioară a fosei temporale.
Fosa temporală (fossa temporalis).—Fosa temporală este limitată sus și posterior de liniile temporale, care pornesc de la procesul zigomatic al osului frontal în sus și posterior peste oasele frontal și parietal și apoi se curbează în jos și anterior, continuându-se cu creasta supramastoidiană și cu rădăcina posterioară a arcadei zigomatice. Punctul în care linia temporală superioară intersectează sutura coronală se numește stephanion. Fosa temporală este limitată anterior de oasele frontal și zigomatic, iar pe fața posterioară a acestuia din urmă se deschide gaura zigomaticotemporală. Lateral, fosa este limitată de arcada zigomatică, formată de oasele zigomatic și temporal; inferior, este separată de fosa infratemporală prin creasta infratemporală de pe aripa mare a sfenoidului și printr-o creastă care continuă această creastă posterior peste scuama temporalului până la rădăcina anterioară a procesului zigomatic. Anterior și inferior, fosa comunică cu cavitatea orbitei prin fisura orbitală inferioară sau sfenomaxilară. Fundul fosei este adânc concav anterior și convex posterior și este format de oasele zigomatic, frontal, parietal, sfenoid și temporal. Este străbătut de șanțuri vasculare; unul, de obicei bine marcat, urcă deasupra și înaintea meatului acustic extern și adăpostește artera temporală mijlocie. Alte două, adesea slab conturate, se pot observa pe partea anterioară a fundului fosei și sunt pentru arterele temporale profunde anterioară și posterioară. Fosa temporală conține mușchiul temporal cu vasele și nervii săi, împreună cu nervul zigomaticotemporal.
Arcada zigomatică este formată de procesul zigomatic al temporalului și de procesul temporal al zigomaticului, unite printr-o sutură oblică; tendonul mușchiului temporal trece medial de arcadă pentru a se insera pe procesul coronoid al mandibulei. Procesul zigomatic al temporalului pornește prin două rădăcini: una anterioară, orientată spre interior înaintea fosei mandibulare, unde se lărgește formând tuberculul articular, și una posterioară, care trece posterior deasupra meatului acustic extern și se continuă cu creasta supramastoidiană. Marginea superioară a arcadei dă inserție fasciei temporale; marginea inferioară și fața medială dau origine mușchiului maseter.
Sub rădăcina posterioară a arcadei zigomatice se află orificiul eliptic al meatului acustic extern, limitat anterior, inferior și posterior de partea timpanică a osului temporal; pe marginea sa externă se inseră segmentul cartilaginos al meatului acustic extern. Mica zonă triunghiulară dintre rădăcina posterioară a arcadei zigomatice și partea posterosuperioară a orificiului se numește triunghiul suprameatal; pe marginea sa anterioară se vede uneori un mic proces spinos, spina suprameatală. Între partea timpanică și tuberculul articular se află fosa mandibulară, împărțită în două părți de fisura pietrotimpanică. Partea anterioară, mai mare, a fosei se articulează cu condilul mandibulei și este limitată posterior de meatul acustic extern; partea posterioară adăpostește uneori o porțiune a glandei parotide. Procesul stiloid coboară anterior, pe o distanță variabilă, din partea inferioară a părții timpanice și dă inserție mușchilor stiloglos, stilohioidian și stilofaringian și ligamentelor stilohioidian și stilomandibular. Înapoia meatului acustic extern coboară procesul mastoidian, pe fața externă a căruia se inseră mușchii sternocleidomastoidian, splenius al capului și lung al capului.
Fosa infratemporală (fossa infratemporalis; fosa zigomatică) (Fig. 189).—Fosa infratemporală este o cavitate de formă neregulată, situată sub și medial de arcada zigomatică. Este limitată anterior de fața infratemporală a maxilei și de creasta care coboară de la procesul ei zigomatic; posterior, de tuberculul articular al temporalului și de spina unghiulară a sfenoidului; superior, de aripa mare a sfenoidului sub creasta infratemporală și de fața inferioară a scuamei temporalului; inferior, de marginea alveolară a maxilei; medial, de lama pterigoidă laterală. Ea conține partea inferioară a mușchiului temporal, mușchii pterigoidieni medial și lateral, vasele maxilare interne și nervii mandibular și maxilar. Pe tavanul ei se deschid gaura ovală și gaura spinoasă, iar pe peretele anterior canalele alveolare. În partea sa superioară și medială se află două fisuri care formează împreună o fisură în formă de T: brațul orizontal se numește fisura orbitală inferioară, iar cel vertical fisura pterigomaxilară.
Fisura orbitală inferioară (fissura orbitalis inferior; fisura sfenomaxilară), cu direcție orizontală, se deschide în partea laterală și posterioară a orbitei. Este limitată superior de marginea inferioară a feței orbitale a aripii mari a sfenoidului; inferior, de marginea laterală a feței orbitale a maxilei și de procesul orbital al osului palatin; lateral, de o mică parte a osului zigomatic;48 medial, se unește în unghi drept cu fisura pterigomaxilară. Prin fisura orbitală inferioară, orbita comunică cu fosele temporală, infratemporală și pterigopalatină; prin fisură trec nervul maxilar și ramura sa zigomatică, vasele infraorbitale, ramurile ascendente ale ganglionului sfenopalatin și o venă care leagă vena oftalmică inferioară de plexul venos pterigoidian.
Fisura pterigomaxilară este verticală și coboară în unghi drept de la extremitatea medială a celei precedente; ea este un spațiu triunghiular, format prin depărtarea maxilei de procesul pterigoid al sfenoidului. Leagă fosa infratemporală de fosa pterigopalatină și dă trecere porțiunii terminale a arterei maxilare interne.
Fosa pterigopalatină (fossa pterygopalatina; fosa sfenomaxilară).—Fosa pterigopalatină este un spațiu mic, triunghiular, situat la unghiul de unire dintre fisurile orbitală inferioară și pterigomaxilară, sub vârful orbitei. Este limitată superior de fața inferioară a corpului sfenoidului și de procesul orbital al osului palatin; anterior, de fața infratemporală a maxilei; posterior, de baza procesului pterigoid și de partea inferioară a feței anterioare a aripii mari a sfenoidului; medial, de porțiunea verticală a osului palatin, cu procesele sale orbital și sfenoidal. Această fosă comunică cu orbita prin fisura orbitală inferioară, cu cavitatea nazală prin gaura sfenopalatină și cu fosa infratemporală prin fisura pterigomaxilară. În ea se deschid cinci orificii. Dintre acestea, trei se află pe peretele posterior, și anume gaura rotundă, canalul pterigoidian și canalul faringian, în această ordine, în jos și medial. Pe peretele medial se află gaura sfenopalatină, iar jos orificiul superior al canalului pterigopalatin. Fosa conține nervul maxilar, ganglionul sfenopalatin (pterigopalatin) și porțiunea terminală a arterei maxilare interne.
Norma occipitalis.—Privit din spate, neurocraniul are un contur mai mult sau mai puțin circular. Pe linia mediană se află partea posterioară a suturii sagitale, care unește oasele parietale; de la extremitatea posterioară a suturii sagitale coboară lateral sutura lambdoidă, adânc zimțată, care unește parietalele cu occipitalul și se continuă jos cu suturile parietomastoidiană și occipitomastoidiană; ea conține frecvent unul sau mai multe oase suturale. Aproape de mijlocul scuamei occipitale se află protuberanța occipitală externă sau inion, de la care se întinde lateral, de fiecare parte, linia nucală superioară, iar deasupra acesteia linia nucală supremă, slab marcată. Partea scuamei de deasupra inionului și a liniilor supreme se numește planul occipital și este acoperită de mușchiul occipital; partea de dedesubt se numește planul nucal și este împărțită de linia nucală mediană, care coboară anterior de la inion la gaura mare; această creastă dă inserție ligamentului nucal. Mușchii care se inseră pe planul nucal sunt enumerați la p. 130. Jos și anterior se află procesele mastoidiene, convexe lateral și șănțuite medial de incizurile mastoidiene. În sutura occipitomastoidiană sau în apropierea ei se află gaura mastoidiană, pentru trecerea venei emisare mastoidiene.
Norma frontalis (Fig. 190).—Privit din față, craniul are un contur aproximativ oval, limitat superior de osul frontal, inferior de corpul mandibulei și lateral de oasele zigomatice și de ramurile mandibulei. Partea superioară, formată de scuama frontalului, este netedă și convexă. Partea inferioară, alcătuită din oasele feței, este neregulată; este excavată lateral de cavitățile orbitale și prezintă pe linia mediană apertura nazală anterioară, care duce în cavitățile nazale, iar sub aceasta fanta transversală dintre arcadele dentare superioară și inferioară. Sus proemină mai mult sau mai puțin tuberozitățile frontale, iar sub acestea se află arcurile supraciliare, unite între ele la mijloc prin glabelă. Pe glabelă și deasupra ei persistă uneori o urmă a suturii frontale; sub ea se află sutura frontonazală, al cărei punct median se numește nasion. Înapoia și sub sutura frontonazală, frontalul se articulează cu procesul frontal al maxilei și cu lacrimalul. Transversal, sub arcurile supraciliare, se arcuiește partea superioară a marginii orbitei, subțire și proeminentă în cele două treimi laterale, rotunjită în treimea medială și prezentând, la unirea acestor două porțiuni, incizura sau gaura supraorbitală, pentru nervul și vasele supraorbitale. Marginea supraorbitală se termină lateral prin procesul zigomatic, care se articulează cu osul zigomatic și de la care linia temporală urcă posterior. Sub sutura frontonazală se află rădăcina nasului, convexă transversal, concavo-convexă de sus în jos, formată de cele două oase nazale, susținute pe linia mediană de lama perpendiculară a etmoidului și lateral de procesele frontale ale maxilelor, care se prelungesc în sus între oasele nazale și lacrimale și formează partea inferioară și medială a circumferinței fiecărei orbite. Sub oasele nazale și între maxile se află apertura anterioară a nasului, piriformă, cu extremitatea îngustă în sus. Lateral, acest orificiu este limitat de margini ascuțite, pe care se inseră cartilajele laterale și alare ale nasului; jos, marginile sunt mai groase și se curbează medial și anterior, terminându-se la spina nazală anterioară. Privind în cavitatea nazală, septul osos care separă cavitățile nazale prezintă anterior o mare lipsă triunghiulară; aceasta este ocupată, în stare proaspătă, de cartilajul septului nazal; pe peretele lateral al fiecărei cavități nazale se vede partea anterioară a cornetului nazal inferior. Sub și lateral de apertura nazală anterioară se află fețele anterioare ale maxilelor, fiecare străbătută, aproape de marginea inferioară a orbitei, de gaura infraorbitală, pentru trecerea nervului și vaselor infraorbitale. Sub și medial de această gaură se află eminența canină, care separă fosa incisivă de fosa canină. Sub aceste fose se află procesele alveolare ale maxilelor, care conțin dinții superiori; aceștia acoperă anterior dinții mandibulei. Osul zigomatic formează de fiecare parte proeminența obrazului, porțiunea inferioară și laterală a cavității orbitale și partea anterioară a arcadei zigomatice. Se articulează medial cu maxila, posterior cu procesul zigomatic al temporalului și sus cu aripa mare a sfenoidului și cu procesul zigomatic al frontalului; este străbătut de gaura zigomaticofacială, pentru trecerea nervului zigomaticofacial. Pe corpul mandibulei se află o creastă mediană, care indică poziția simfizei; această creastă se bifurcă jos pentru a cuprinde protuberanța mentală, ale cărei unghiuri laterale formează tuberculii mentali. Sub incisivi se află fosa incisivă, iar sub al doilea premolar gaura mentală, prin care trec nervul și vasele mentale. Linia oblică urcă de la tuberculul mental și se continuă posterior cu marginea anterioară a ramurii. Marginea posterioară a ramurii coboară anterior de la condil la unghi, care este frecvent mai mult sau mai puțin răsfrânt în afară.
Orbitele (orbitae) (Fig. 190).—Orbitele sunt două cavități piramidale patrulatere, situate în partea superioară și anterioară a feței; bazele lor privesc anterior și lateral, iar vârfurile posterior și medial, astfel încât axele lor lungi, prelungite posterior, s-ar întâlni deasupra corpului sfenoidului. Fiecare prezintă un tavan, un planșeu, un perete medial și unul lateral, o bază și un vârf.
Tavanul este concav, privește în jos și ușor anterior și este format anterior de lama orbitală a frontalului, iar posterior de aripa mică a sfenoidului. El prezintă medial foseta trohleară, pentru inserția scripetelui cartilaginos al mușchiului oblic superior al ochiului; lateral, fosa glandei lacrimale; iar posterior, sutura dintre osul frontal și aripa mică a sfenoidului.
Planșeul privește în sus și lateral și este mai puțin întins decât tavanul; este format în principal de fața orbitală a maxilei; anterior și lateral, de procesul orbital al osului zigomatic, iar posterior și medial, într-o mică măsură, de procesul orbital al palatinului. La unghiul său medial se află orificiul superior al canalului nazolacrimal, imediat lateral de care se află o depresiune pentru originea mușchiului oblic inferior al ochiului. Pe partea sa laterală se află sutura dintre maxilă și osul zigomatic, iar în partea posterioară cea dintre maxilă și procesul orbital al palatinului. Aproape de mijlocul planșeului trece anterior șanțul infraorbital, care se termină anterior în canalul infraorbital și dă trecere nervului și vaselor infraorbitale.
Peretele medial (Fig. 192) este aproape vertical și este format, dinainte înapoi, de procesul frontal al maxilei, de lacrimal, de lama papiracee a etmoidului și de o mică parte a corpului sfenoidului situată înaintea găurii optice. Uneori cornetul sfenoidal formează o mică parte a acestui perete (vezi pagina 152). El prezintă trei suturi verticale: lacrimomaxilară, lacrimoetmoidală și sfenoetmoidală. Anterior se vede șanțul lacrimal, care adăpostește sacul lacrimal, iar înapoia șanțului creasta lacrimală posterioară, de pe care își are originea porțiunea lacrimală a mușchiului orbicular al ochiului. La unirea peretelui medial cu tavanul se află suturile frontomaxilară, frontolacrimală, frontoetmoidală și sfenofrontală. Punctul de unire a marginii anterioare a lacrimalului cu frontalul se numește dacryon. În sutura frontoetmoidală se află găurile etmoidale anterioară și posterioară; prima dă trecere nervului nazociliar și vaselor etmoidale anterioare, a doua nervului și vaselor etmoidale posterioare.
Peretele lateral, orientat medial și anterior, este format de procesul orbital al zigomaticului și de fața orbitală a aripii mari a sfenoidului; acestea sunt unite prin sutura sfenozigomatică, care se termină jos la extremitatea anterioară a fisurii orbitale inferioare. Pe procesul orbital al osului zigomatic se află tuberculul orbital (Whitnall) și orificiile unuia sau a două canale care dau trecere ramurilor nervului zigomatic. Între tavan și peretele lateral, aproape de vârful orbitei, se află fisura orbitală superioară. Prin această fisură pătrund în cavitatea orbitei nervii oculomotor, trohlear, diviziunea oftalmică a trigemenului și abducens, precum și unele filete din plexul cavernos al simpaticului și ramurile orbitale ale arterei meningeale mijlocii. Posterior, prin fisură trec vena oftalmică și ramura recurentă a arterei lacrimale pentru dura mater. Peretele lateral și planșeul sunt separate posterior de fisura orbitală inferioară, prin care trec nervul maxilar și ramura sa zigomatică, vasele infraorbitale și ramurile ascendente ale ganglionului sfenopalatin.
Baza orbitei, de formă patrulateră, este formată superior de arcul supraorbital al osului frontal, pe care se află incizura sau gaura supraorbitală, pentru trecerea vaselor și nervului supraorbital; inferior, de osul zigomatic și maxilă, unite prin sutura zigomaticomaxilară; lateral, de osul zigomatic și procesul zigomatic al frontalului, unite prin sutura zigomaticofrontală; medial, de osul frontal și procesul frontal al maxilei, unite prin sutura frontomaxilară.
Vârful, situat în partea posterioară a orbitei, corespunde găurii optice49, un canal scurt și cilindric prin care trec nervul optic și artera oftalmică.
Se vede astfel că există nouă orificii care comunică cu fiecare orbită: gaura optică, fisurile orbitale superioară și inferioară, gaura supraorbitală, canalul infraorbital, găurile etmoidale anterioară și posterioară, gaura zigomatică și canalul ductului nazolacrimal.