Oasele temporale sunt situate pe părțile laterale și la baza craniului. Fiecare este format din cinci părți: scuama, părțile pietroasă, mastoidiană și timpanică și procesul stiloid.
Scuama (squama temporalis).—Scuama formează partea anterioară și superioară a osului; este în formă de solz, subțire și translucidă.
Fețele.—Fața sa externă (Fig. 137) este netedă și convexă; dă inserție mușchiului temporal și formează o parte a fosei temporale; în partea sa posterioară se află un șanț vertical pentru artera temporală mijlocie. O linie curbă, linia temporală sau creasta supramastoidiană, traversează partea sa posterioară îndreptându-se posterior și în sus; ea servește pentru inserția fasciei temporale și limitează originea mușchiului temporal. Limita dintre scuamă și porțiunea mastoidiană a osului, indicată de urmele suturii inițiale, se află la aproximativ 1 cm sub această linie. Din partea inferioară a scuamei pornește un proces lung și arcuit, procesul zigomatic. Acest proces este orientat mai întâi lateral, cu cele două fețe privind în sus și în jos; apoi pare răsucit spre interior pe el însuși și se îndreaptă anterior, fețele sale privind acum medial și lateral. Marginea superioară este lungă, subțire și ascuțită și servește pentru inserția fasciei temporale; cea inferioară, scurtă, groasă și arcuită, dă inserție unor fibre ale mușchiului maseter. Fața laterală este convexă și subcutanată; cea medială este concavă și dă inserție mușchiului maseter. Extremitatea anterioară este adânc zimțată și se articulează cu osul zigomatic. Extremitatea posterioară este legată de scuamă prin două rădăcini, rădăcina anterioară și rădăcina posterioară. Rădăcina posterioară, o prelungire a marginii superioare, este puternic marcată; trece posterior deasupra meatului acustic extern și se continuă cu linia temporală. Rădăcina anterioară, care continuă marginea inferioară, este scurtă, dar lată și puternică; este orientată medial și se termină printr-o proeminență rotunjită, tuberculul articular (eminentia articularis). Acest tubercul formează limita anterioară a fosei mandibulare și, în stare proaspătă, este acoperit de cartilaj. Înaintea tuberculului articular se află o mică zonă triunghiulară care participă la formarea fosei infratemporale; această zonă este separată de fața externă a scuamei printr-o creastă care se continuă posterior cu rădăcina anterioară a procesului zigomatic și anterior, în craniul articulat, cu creasta infratemporală de pe aripa mare a sfenoidului. Între peretele posterior al meatului acustic extern și rădăcina posterioară a procesului zigomatic se află zona numită triunghiul suprameatal (Macewen) sau fosa mastoidiană, prin care un instrument poate fi împins în antrul mastoidian. La unirea rădăcinii anterioare cu procesul zigomatic se află o proeminență pentru inserția ligamentului temporomandibular; înapoia rădăcinii anterioare se află o depresiune ovală, care face parte din fosa mandibulară, pentru condilul mandibulei. Fosa mandibulară (fosa glenoidă) este limitată anterior de tuberculul articular, iar posterior de partea timpanică a osului, care o separă de meatul acustic extern; ea este împărțită în două de o fantă îngustă, fisura pietrotimpanică (fisura lui Glaser). Partea anterioară, formată de scuamă, este netedă, acoperită în stare proaspătă de cartilaj și se articulează cu condilul mandibulei. Înapoia acestei părți a fosei se află o mică eminență conică; ea reprezintă un tubercul proeminent care, la unele mamifere, coboară înapoia condilului mandibulei și împiedică deplasarea lui posterioară. Partea posterioară a fosei mandibulare, formată de partea timpanică a osului, este nearticulară și adăpostește uneori o porțiune a glandei parotide. Fisura pietrotimpanică duce în urechea medie sau cavitatea timpanică; ea adăpostește procesul anterior al ciocanului și dă trecere ramurii timpanice a arterei maxilare interne. Nervul coarda timpanului trece printr-un canal (canalul lui Huguier), separat de marginea anterioară a fisurii pietrotimpanice printr-o lamă osoasă subțire și situat pe partea laterală a tubei auditive, în unghiul retras dintre scuamă și porțiunea pietroasă a temporalului.
Fața internă a scuamei (Fig. 138) este concavă; prezintă depresiuni corespunzătoare circumvoluțiilor lobului temporal al creierului și șanțuri pentru ramurile vaselor meningeale mijlocii.
Marginile.—Marginea superioară este subțire și tăiată oblic pe seama lamei interne, astfel încât acoperă marginea scuamoasă a osului parietal, formând cu aceasta sutura scuamoasă. Posterior, marginea superioară formează cu porțiunea mastoidiană a osului un unghi, incizura parietală. Marginea anteroinferioară este groasă, zimțată și tăiată oblic pe seama lamei interne sus și a celei externe jos, pentru articularea cu aripa mare a sfenoidului.
Porțiunea mastoidiană (pars mastoidea).—Porțiunea mastoidiană formează partea posterioară a osului.
Fețele.—Fața sa externă (Fig. 137) este rugoasă și dă inserție mușchilor occipital și auricular posterior. Este străbătută de numeroase orificii; unul dintre ele, mare, situat aproape de marginea posterioară, se numește gaura mastoidiană; prin ea trece o venă spre sinusul transvers și o mică ramură a arterei occipitale spre dura mater. Poziția și mărimea acestei găuri sunt foarte variabile; nu este întotdeauna prezentă; uneori se află în osul occipital sau în sutura dintre temporal și occipital. Porțiunea mastoidiană se continuă în jos cu o proeminență conică, procesul mastoidian, a cărui mărime și formă variază întrucâtva; este mai mare la bărbat decât la femeie. Acest proces servește pentru inserția mușchilor sternocleidomastoidian, splenius al capului și lung al capului (longissimus capitis). Pe fața medială a procesului se află un șanț adânc, incizura mastoidiană (fosa digastrică), pentru inserția mușchiului digastric; medial de aceasta se află un șanț superficial, șanțul arterei occipitale, care adăpostește artera occipitală.
Fața internă a porțiunii mastoidiene prezintă un șanț adânc și curb, șanțul sinusului sigmoid, care adăpostește o parte a sinusului transvers; în el se poate vedea orificiul găurii mastoidiene. Șanțul sinusului transvers este separat de cele mai interne celule mastoidiene printr-o lamelă osoasă foarte subțire, care poate chiar lipsi parțial.
Marginile.—Marginea superioară a porțiunii mastoidiene este lată și zimțată, pentru articularea cu unghiul mastoidian al parietalului. Marginea posterioară, de asemenea zimțată, se articulează cu marginea inferioară a occipitalului, între unghiul lateral și procesul jugular. Anterior, porțiunea mastoidiană este contopită sus cu procesul descendent al scuamei; jos intră în alcătuirea meatului acustic extern și a cavității timpanice.
O secțiune prin procesul mastoidian (Fig. 139) arată că acesta este excavat într-un număr de spații, celulele mastoidiene, extrem de variabile ca mărime și număr. În partea superioară și anterioară a procesului sunt mari și neregulate și conțin aer, dar spre partea inferioară descresc în mărime, iar cele de la vârful procesului sunt adesea foarte mici și conțin măduvă; uneori lipsesc complet, iar mastoida este atunci compactă în întregime. Pe lângă acestea, în partea superioară și anterioară a osului se află o cavitate mare și neregulată. Ea se numește antrul mastoidian (antrum tympanicum) și trebuie deosebită de celulele mastoidiene, deși comunică cu ele. Ca și celulele mastoidiene, este plină cu aer și căptușită de o prelungire a mucoasei cavității timpanice, cu care comunică. Antrul este limitat superior de o lamă osoasă subțire, tegmen tympani, care îl separă de fosa mijlocie a bazei craniului; inferior de procesul mastoidian; lateral de scuamă, imediat sub linia temporală; iar medial de canalul semicircular lateral al urechii interne, care proemină în cavitatea sa. Anterior se deschide în acea porțiune a cavității timpanice cunoscută sub numele de atic sau recesul epitimpanic. Antrul este o cavitate destul de mare la naștere; celulele mastoidiene pot fi considerate diverticuli ai antrului și încep să apară la naștere sau înainte de ea; la cinci ani sunt bine conturate, dar dezvoltarea lor nu se încheie decât spre pubertate.
Porțiunea pietroasă (pars petrosa [pyramis]).—Porțiunea pietroasă sau piramida are formă de piramidă și este fixată ca o pană la baza craniului, între sfenoid și occipital. Orientată medial, anterior și puțin în sus, ea prezintă o bază, un vârf, trei fețe și trei unghiuri și conține în interior părțile esențiale ale organului auzului.
Baza.—Baza este contopită cu fețele interne ale scuamei și ale porțiunii mastoidiene.
Vârful.—Vârful, rugos și neregulat, pătrunde în spațiul unghiular dintre marginea posterioară a aripii mari a sfenoidului și partea bazilară a occipitalului; prezintă orificiul anterior sau intern al canalului carotic și formează limita posterolaterală a găurii rupte (foramen lacerum).
Fețele.—Fața anterioară formează partea posterioară a fosei mijlocii a bazei craniului și se continuă cu fața internă a porțiunii scuamoase, de care este unită prin sutura pietroscuamoasă, ale cărei urme sunt distincte chiar și la vârste înaintate. Este marcată de depresiuni pentru circumvoluțiile creierului și prezintă șase elemente: (1) aproape de centru, o eminență (eminentia arcuata), care indică poziția canalului semicircular superior; (2) înaintea și puțin lateral de această eminență, o depresiune care indică poziția cavității timpanice: aici lama osoasă care separă cavitatea timpanică de cea craniană este extrem de subțire și se numește tegmen tympani; (3) un șanț superficial, uneori dublu, care duce lateral și posterior la un orificiu oblic, hiatusul canalului facial, pentru trecerea nervului pietros superficial mare și a ramurii pietroase a arterei meningeale mijlocii; (4) lateral de hiatus, un orificiu mai mic, observat uneori, pentru trecerea nervului pietros superficial mic; (5) aproape de vârful osului, terminația canalului carotic, al cărui perete lipsește anterior în această regiune; (6) deasupra acestui canal, impresiunea trigeminală, superficială, pentru ganglionul semilunar (trigeminal).
Fața posterioară (Fig. 138) formează partea anterioară a fosei posterioare a bazei craniului și se continuă cu fața internă a porțiunii mastoidiene. Aproape de centru se află un orificiu mare, meatul acustic intern, a cărui mărime variază considerabil; marginile sale sunt netede și rotunjite și duce într-un canal scurt, de aproximativ 1 cm lungime, orientat lateral. Prin el trec nervii facial și acustic și ramura auditivă internă a arterei bazilare. Extremitatea laterală a canalului este închisă de o lamă verticală, împărțită de o creastă orizontală, crista falciformis (creasta transversă), în două porțiuni inegale (Fig. 140). Fiecare porțiune este subîmpărțită de o creastă verticală într-o parte anterioară și una posterioară. În porțiunea de sub crista falciformis se află trei grupuri de orificii: un grup, imediat sub partea posterioară a crestei, situat în area cribrosa media, este format din mai multe orificii mici pentru nervii saculei; sub și înapoia acestei arii se află foramen singulare, orificiul pentru nervul ductului semicircular posterior; înaintea și sub primul se află tractus spiralis foraminosus, alcătuit dintr-un număr de orificii mici dispuse în spirală, care înconjoară canalis centralis cochleae; aceste orificii, împreună cu canalul central, dau trecere nervilor cohleei. Porțiunea de deasupra crestei falciforme prezintă posterior area cribrosa superior, străbătută de o serie de orificii mici pentru trecerea nervilor utriculei și ai ductelor semicirculare superior și lateral, iar anterior area facialis, cu un singur orificiu mare, începutul canalului nervului facial (apeductul lui Fallopio). Înapoia meatului acustic intern se află o mică fantă, aproape ascunsă de o lamă osoasă subțire, care duce într-un canal, aquaeductus vestibuli, prin care trec ductul endolimfatic împreună cu o mică arteră și o venă. Deasupra și între aceste două orificii se află o depresiune neregulată care adăpostește o prelungire a durei mater și dă trecere unei mici vene; la sugar, această depresiune este reprezentată de o fosă mare, fosa subarcuată, care se întinde posterior ca un tunel orb sub canalul semicircular superior.
Fața inferioară (Fig. 141) este rugoasă și neregulată și formează o parte a exobazei craniului. Prezintă unsprezece elemente: (1) aproape de vârf se află o suprafață rugoasă, patrulateră, care servește în parte pentru inserția mușchiului ridicător al vălului palatin și a porțiunii cartilaginoase a tubei auditive și în parte pentru legătura cu partea bazilară a osului occipital prin intermediul unui țesut fibros dens; (2) înapoia acesteia se află orificiul circular mare al canalului carotic, care urcă mai întâi vertical, apoi, cotind, se îndreaptă orizontal anterior și medial; prin el pătrund în craniu artera carotidă internă și plexul nervos carotic; (3) medial de orificiul canalului carotic și aproape de marginea sa posterioară, înaintea fosei jugulare, se află o depresiune triunghiulară; în vârful acesteia se află un mic orificiu, aquaeductus cochleae, care adăpostește o prelungire tubulară a durei mater ce stabilește o comunicare între spațiul perilimfatic și spațiul subarahnoidian și dă trecere unei vene de la cohlee, care se varsă în vena jugulară internă; (4) înapoia acestor orificii se află o depresiune adâncă, fosa jugulară, cu adâncime și mărime variabile de la un craniu la altul; ea adăpostește bulbul venei jugulare interne; (5) pe creasta osoasă care separă canalul carotic de fosa jugulară se află micul canalicul timpanic inferior, pentru trecerea ramurii timpanice a nervului glosofaringian; (6) în partea laterală a fosei jugulare se află canaliculul mastoidian, pentru intrarea ramurii auriculare a nervului vag; (7) înapoia fosei jugulare se află o zonă patrulateră, fața jugulară, acoperită de cartilaj în stare proaspătă, care se articulează cu procesul jugular al osului occipital; (8) de la canalul carotic pornește posterior procesul vaginal, o lamă osoasă în formă de teacă, care se împarte posterior în două lamele; lamela laterală se continuă cu partea timpanică a osului, iar cea medială cu marginea laterală a feței jugulare; (9) între aceste lamele se află procesul stiloid, o spină ascuțită, de aproximativ 2,5 cm lungime; (10) între procesele stiloid și mastoidian se află gaura stilomastoidiană; ea este terminația canalului facial și dă trecere nervului facial și arterei stilomastoidiene; (11) între porțiunea timpanică și procesul mastoidian se află fisura timpanomastoidiană, pentru ieșirea ramurii auriculare a nervului vag.
Unghiurile.—Unghiul superior (marginea superioară), cel mai lung, prezintă un șanț pentru sinusul pietros superior și dă inserție cortului cerebelului; la extremitatea sa medială se află o incizură în care se găsește nervul trigemen. Unghiul posterior are o lungime intermediară între cel superior și cel anterior. Jumătatea sa medială prezintă un șanț care formează, împreună cu un șanț corespunzător de pe osul occipital, canalul sinusului pietros inferior. Jumătatea sa laterală prezintă o excavație, fosa jugulară, care, împreună cu incizura jugulară a occipitalului, formează gaura jugulară; din centrul fosei proemină uneori o eminență care împarte gaura în două. Unghiul anterior se împarte în două părți: una laterală, unită cu scuama printr-o sutură (pietroscuamoasă), ale cărei urme sunt mai mult sau mai puțin distincte, și una medială, liberă, care se articulează cu procesul spinos al sfenoidului.
La unghiul de unire dintre partea pietroasă și scuamă se află două canale suprapuse, separate de o lamă osoasă subțire, septum canalis musculotubarii (processus cochleariformis); ambele canale duc în cavitatea timpanică. Cel superior (semicanalul mușchiului tensor al timpanului) conține mușchiul tensor al timpanului, iar cel inferior (semicanalul tubei auditive) formează partea osoasă a tubei auditive.
Cavitatea timpanică, oscioarele auditive și urechea internă sunt descrise împreună cu organul auzului.
Partea timpanică (pars tympanica).—Partea timpanică este o lamă osoasă curbă, situată sub scuamă și înaintea procesului mastoidian.
Fețele.—Fața sa posterosuperioară este concavă și formează peretele anterior, planșeul și o parte a peretelui posterior ale meatului acustic extern osos. Medial, prezintă un șanț îngust, șanțul timpanic, pentru inserția membranei timpanice. Fața sa anteroinferioară este patrulateră și ușor concavă; ea constituie limita posterioară a fosei mandibulare și vine în contact cu partea retromandibulară a glandei parotide.
Marginile.—Marginea sa laterală este liberă și rugoasă și dă inserție părții cartilaginoase a meatului acustic extern. Medial, partea timpanică este contopită cu porțiunea pietroasă și apare în unghiul retras dintre aceasta și scuamă, unde se află sub și lateral de orificiul tubei auditive. Posterior, se contopește cu scuama și cu partea mastoidiană și formează limita anterioară a fisurii timpanomastoidiene. Marginea sa superioară se contopește lateral cu fața posterioară a procesului postglenoidian, iar medial delimitează fisura pietrotimpanică. Partea medială a marginii inferioare este subțire și ascuțită; partea sa laterală se desface pentru a cuprinde rădăcina procesului stiloid și de aceea se numește proces vaginal. Porțiunea centrală a părții timpanice este subțire și, la un procent considerabil de cranii, este perforată de un orificiu, gaura lui Huschke.
Meatul acustic extern are aproape 2 cm lungime și este orientat spre interior și ușor anterior; în același timp formează o ușoară curbură, astfel încât planșeul canalului este convex în sus. Pe secțiune sagitală are formă ovală sau eliptică, cu axul lung orientat în jos și ușor posterior. Peretele anterior, planșeul și partea inferioară a peretelui posterior sunt formate de partea timpanică, iar tavanul și partea superioară a peretelui posterior de scuamă. Extremitatea sa internă este închisă, în stare proaspătă, de membrana timpanică; limita superioară a orificiului său extern este formată de rădăcina posterioară a procesului zigomatic, imediat sub care se vede uneori o mică spină, spina suprameatală, situată în partea superioară și posterioară a orificiului.
Procesul stiloid (processus styloideus).—Procesul stiloid este subțire, ascuțit și de lungime variabilă; proemină în jos și anterior de pe fața inferioară a osului temporal. Partea sa proximală (timpanohioidul) este învelită de procesul vaginal al porțiunii timpanice, iar partea sa distală (stilohioidul) dă inserție ligamentelor stilohioidian și stilomandibular și mușchilor stiloglos, stilohioidian și stilofaringian. Ligamentul stilohioidian se întinde de la vârful procesului la cornul mic al osului hioid și, în unele cazuri, este osificat parțial, în altele complet.
Structura.—Structura scuamei este asemănătoare cu cea a celorlalte oase ale neurocraniului: porțiunea mastoidiană este spongioasă, iar porțiunea pietroasă densă și dură.
Osificarea.—Osul temporal se osifică din opt centre, fără a le socoti pe cele ale urechii interne și ale oscioarelor timpanice: unul pentru scuamă, inclusiv procesul zigomatic, unul pentru partea timpanică, patru pentru părțile pietroasă și mastoidiană și două pentru procesul stiloid. Puțin înainte de sfârșitul vieții fetale (Fig. 142), osul temporal este alcătuit din trei părți principale: 1. Scuama se osifică în membrană dintr-un singur nucleu, care apare aproape de rădăcina procesului zigomatic în jurul lunii a doua. 2. Partea pietromastoidiană se dezvoltă din patru centre, care apar în capsula cartilaginoasă a urechii în jurul lunii a cincea sau a șasea. Unul (prooticul) apare în vecinătatea eminenței arcuate, se extinde anterior și deasupra meatului acustic intern și ajunge la vârful osului; el formează o parte a cohleei, a vestibulului, a canalului semicircular superior și a peretelui medial al cavității timpanice. Al doilea (opistoticul) apare la promontoriul de pe peretele medial al cavității timpanice și înconjoară fereastra cohleei; formează planșeul cavității timpanice și al vestibulului, înconjoară canalul carotic, învelește partea laterală și inferioară a cohleei și se extinde medial sub meatul acustic intern. Al treilea (pteroticul) formează tavanul cavității timpanice și al antrului, iar al patrulea (epioticul) apare lângă canalul semicircular posterior și se extinde pentru a forma procesul mastoidian (Vrolik). 3. Inelul timpanic este un cerc incomplet, în concavitatea căruia se află un șanț, șanțul timpanic, pentru inserția circumferinței membranei timpanice. Acest inel se lărgește pentru a forma partea timpanică și se osifică în membrană dintr-un singur centru, care apare în jurul lunii a treia. Procesul stiloid se dezvoltă din partea proximală a cartilajului celui de-al doilea arc branhial sau hioidian, din două centre: unul pentru partea proximală, timpanohioidul, apare înainte de naștere; celălalt, care cuprinde restul procesului, se numește stilohioid și nu apare decât după naștere. Inelul timpanic se unește cu scuama cu puțin înainte de naștere; partea pietromastoidiană și scuama se unesc în cursul primului an, iar porțiunea timpanohioidiană a procesului stiloid cam în aceeași perioadă (Fig. 143, 144). Stilohioidul nu se unește cu restul osului decât după pubertate, iar la unele cranii niciodată.
Principalele modificări ulterioare ale osului temporal, în afara creșterii în dimensiuni, sunt: (1) Inelul timpanic se extinde în afară și posterior pentru a forma partea timpanică. Această extindere nu are loc însă în același ritm pe toată circumferința inelului, ci cel mai rapid pe porțiunile sale anterioară și posterioară; aceste prelungiri se întâlnesc și se contopesc, astfel încât pentru un timp există în planșeul meatului un orificiu, gaura lui Huschke; aceasta se închide de obicei în jurul vârstei de cinci ani, dar poate persista toată viața. (2) Fosa mandibulară este la început extrem de superficială și privește atât lateral, cât și în jos; ea devine mai adâncă și ajunge în cele din urmă să privească în jos. Schimbarea direcției se explică astfel: partea scuamei care formează fosa se află la început sub nivelul procesului zigomatic. Pe măsură ce baza craniului se lărgește însă, această parte inferioară a scuamei se orientează orizontal spre interior pentru a contribui la formarea fosei mijlocii a craniului, iar fețele sale ajung astfel să privească în sus și în jos; porțiunea de inserție a procesului zigomatic se răsfrânge și ea, proeminând ca o poliță în unghi drept față de scuamă. (3) Porțiunea mastoidiană este la început complet plană, iar gaura stilomastoidiană și procesul stiloid rudimentar se află imediat înapoia inelului timpanic. Odată cu dezvoltarea celulelor aeriene, partea externă a porțiunii mastoidiene crește în jos și anterior pentru a forma procesul mastoidian, iar procesul stiloid și gaura stilomastoidiană ajung să se afle pe fața inferioară. Coborârea găurii este însoțită în mod necesar de o alungire corespunzătoare a canalului facial. (4) Creșterea în jos și anterior a procesului mastoidian împinge anterior și partea timpanică, astfel încât porțiunea care forma planșeul inițial al meatului și conținea gaura lui Huschke se găsește în cele din urmă în peretele anterior. (5) Fosa subarcuată se umple și este aproape obliterată.
Articulații.—Temporalul se articulează cu cinci oase: occipitalul, parietalul, sfenoidul, mandibula și zigomaticul.