Maxilele sunt cele mai mari oase ale feței, cu excepția mandibulei, și formează prin unirea lor întregul maxilar superior. Fiecare participă la delimitarea a trei cavități: tavanul gurii, planșeul și peretele lateral al nasului și planșeul orbitei; ea intră și în alcătuirea a două fose, infratemporală și pterigopalatină, și a două fisuri, orbitală inferioară și pterigomaxilară.
Fiecare os este format dintr-un corp și patru procese: zigomatic, frontal, alveolar și palatin.
Corpul (corpus maxillae).—Corpul are formă aproximativ piramidală și conține o cavitate mare, sinusul maxilar (antrul lui Highmore). Are patru fețe: anterioară, posterioară sau infratemporală, superioară sau orbitală și medială sau nazală.
Fețele.—Fața anterioară (Fig. 157) privește anterior și lateral. Prezintă în partea inferioară o serie de proeminențe corespunzătoare poziției rădăcinilor dinților. Imediat deasupra celor ale incisivilor se află o depresiune, fosa incisivă, care dă origine mușchiului coborâtor al aripii nasului; pe marginea alveolară de sub fosă se inseră un fascicul al mușchiului orbicular al gurii; deasupra și puțin lateral de aceasta își are originea mușchiul nazal. Lateral de fosa incisivă se află o altă depresiune, fosa canină; ea este mai mare și mai adâncă decât fosa incisivă și este separată de aceasta printr-o creastă verticală, eminența canină, corespunzătoare alveolei caninului; fosa canină dă origine mușchiului ridicător al unghiului gurii (caninus). Deasupra fosei se află gaura infraorbitală, capătul canalului infraorbital; prin ea trec vasele și nervul infraorbital. Deasupra găurii se află marginea orbitei, care dă inserție unei părți a mușchiului pătrat al buzei superioare. Medial, fața anterioară este limitată de o concavitate adâncă, incizura nazală, a cărei margine dă inserție mușchiului dilatator posterior al nărilor și se termină jos printr-un proces ascuțit care, împreună cu cel de partea opusă, formează spina nazală anterioară.
Fața infratemporală (Fig. 157) este convexă, privește posterior și lateral și formează o parte a fosei infratemporale. Este separată de fața anterioară prin procesul zigomatic și printr-o creastă puternică ce urcă de la alveola primului molar. Aproximativ la mijloc este străbătută de orificiile canalelor alveolare, prin care trec vasele și nervii alveolari superiori posteriori. În partea inferioară a acestei fețe se află o proeminență rotunjită, tuberozitatea maxilei, deosebit de proeminentă după erupția molarului de minte; ea este rugoasă pe partea laterală pentru articularea cu procesul piramidal al osului palatin și în unele cazuri se articulează cu lama pterigoidă laterală a sfenoidului. Dă origine câtorva fibre ale mușchiului pterigoidian medial. Imediat deasupra se află o suprafață netedă, care formează limita anterioară a fosei pterigopalatine și prezintă un șanț pentru nervul maxilar; acest șanț este orientat lateral și ușor în sus și se continuă cu șanțul infraorbital de pe fața orbitală.
Fața orbitală (Fig. 157) este netedă și triunghiulară și formează cea mai mare parte a planșeului orbitei. Este limitată medial de o margine neregulată, care prezintă anterior o incizură, incizura lacrimală; înapoia acestei incizuri, marginea se articulează cu lacrimalul, cu lama papiracee a etmoidului și cu procesul orbital al palatinului. Este limitată posterior de o margine netedă și rotunjită, care formează marginea anterioară a fisurii orbitale inferioare și se articulează uneori, la extremitatea sa laterală, cu fața orbitală a aripii mari a sfenoidului.
Este limitată anterior de o parte a circumferinței orbitei, care se continuă medial cu procesul frontal și lateral cu procesul zigomatic. Aproape de mijlocul părții posterioare a feței orbitale se află șanțul infraorbital, pentru trecerea vaselor și nervului infraorbital. Șanțul începe la mijlocul marginii posterioare, unde se continuă cu cel de lângă marginea superioară a feței infratemporale, și, îndreptându-se anterior, se termină într-un canal care se împarte în două ramuri. Unul dintre canale, canalul infraorbital, se deschide imediat sub marginea orbitei; celălalt, mai mic, coboară prin grosimea peretelui anterior al sinusului maxilar și conduce vasele și nervul alveolar superior anterior spre dinții frontali ai maxilei. Din partea posterioară a canalului infraorbital pornește uneori un al doilea canal mic; el coboară în peretele lateral al sinusului și conduce nervul alveolar mijlociu spre premolari. În partea medială și anterioară a feței orbitale, imediat lateral de șanțul lacrimal, se află o depresiune care dă origine mușchiului oblic inferior al ochiului.
Fața nazală (Fig. 158) prezintă un orificiu mare și neregulat care duce în sinusul maxilar (hiatusul maxilar). Pe marginea superioară a acestui orificiu se află câteva celule aeriene deschise, care în craniul articulat sunt închise de etmoid și de lacrimal. Sub orificiu se află o concavitate netedă care formează o parte a meatului nazal inferior, iar înapoia lui o suprafață rugoasă pentru articularea cu porțiunea perpendiculară a osului palatin; această suprafață este străbătută de un șanț care începe aproape de mijlocul marginii posterioare și coboară oblic anterior; șanțul este transformat de osul palatin într-un canal, canalul pterigopalatin (canalul palatin mare). Înaintea orificiului sinusului se află un șanț adânc, șanțul lacrimal, transformat de osul lacrimal și de cornetul nazal inferior în canalul nazolacrimal; acest canal se deschide în meatul nazal inferior și conține ductul nazolacrimal. Mai anterior se află o creastă oblică, creasta conchală, pentru articularea cu cornetul nazal inferior. Concavitatea superficială de deasupra acestei creste formează o parte a atriului meatului nazal mijlociu, iar cea de dedesubt o parte a meatului inferior.
Sinusul maxilar sau antrul lui Highmore (sinus maxillaris).—Sinusul maxilar este o cavitate piramidală mare, situată în corpul maxilei: vârful său, orientat lateral, este format de procesul zigomatic, iar baza, orientată medial, de peretele lateral al nasului. Pereții săi sunt peste tot extrem de subțiri și corespund fețelor nazală, orbitală, anterioară și infratemporală ale corpului osului. Peretele nazal sau baza prezintă, pe osul dezarticulat, un orificiu mare și neregulat, care comunică cu cavitatea nazală. În craniul articulat, acest orificiu este mult redus de următoarele oase: procesul uncinat al etmoidului, sus, procesul etmoidal al cornetului nazal inferior, jos, porțiunea verticală a palatinului, posterior, și o mică parte a lacrimalului, sus și anterior (Fig. 158, 159); sinusul comunică cu meatul nazal mijlociu, de obicei prin două mici orificii lăsate între oasele amintite. În stare proaspătă există de obicei un singur orificiu mic, în apropierea părții superioare a cavității; celălalt este închis de mucoasă. Pe peretele posterior se află canalele alveolare, prin care trec vasele și nervii alveolari superiori posteriori spre molari. Planșeul este format de procesul alveolar al maxilei și, dacă sinusul are mărime medie, se află la nivelul planșeului nasului; dacă sinusul este mare, coboară sub acest nivel.
În planșeul antrului proemină mai multe procese conice, corespunzătoare rădăcinilor primului și celui de-al doilea molar;38 în unele cazuri, planșeul este perforat de rădăcinile dinților. Canalul infraorbital proemină de obicei în cavitate ca o creastă bine marcată, care se întinde de la tavan la peretele anterior; pe peretele posterior al cavității se văd uneori creste suplimentare, produse de canalele alveolare. Mărimea cavității variază de la un craniu la altul și chiar între cele două părți ale aceluiași craniu.39
Procesul zigomatic (processus zygomaticus; procesul malar).—Procesul zigomatic este o proeminență triunghiulară și rugoasă, situată la unghiul de separare dintre fețele anterioară, zigomatică și orbitală. Anterior formează o parte a feței anterioare; posterior este concav și formează o parte a fosei infratemporale; superior este rugos și zimțat pentru articularea cu osul zigomatic; iar inferior prezintă marginea arcuită și proeminentă care marchează separarea dintre fețele anterioară și infratemporală.
Procesul frontal (processus frontalis; procesul nazal).—Procesul frontal este o lamă puternică, care urcă medial și posterior pe lângă nas, formând o parte a limitei sale laterale. Fața sa laterală este netedă, se continuă cu fața anterioară a corpului și dă inserție mușchilor pătrat al buzei superioare și orbicular al ochiului și ligamentului palpebral medial. Fața sa medială formează o parte a peretelui lateral al cavității nazale; în partea sa superioară se află o zonă rugoasă și neregulată, care se articulează cu etmoidul, închizând celulele etmoidale anterioare; sub aceasta se află o creastă oblică, creasta etmoidală, a cărei extremitate posterioară se articulează cu cornetul nazal mijlociu, iar partea anterioară se numește agger nasi; creasta formează limita superioară a atriului meatului mijlociu. Marginea superioară se articulează cu osul frontal, iar cea anterioară cu nazalul; marginea posterioară este groasă și excavată într-un șanț, care se continuă în jos cu șanțul lacrimal de pe fața nazală a corpului: prin articularea buzei mediale a șanțului cu marginea anterioară a lacrimalului, un șanț corespunzător de pe lacrimal i se adaugă în continuare, iar împreună formează fosa sacului lacrimal. Buza laterală a șanțului se numește creasta lacrimală anterioară și se continuă în jos cu marginea orbitei; la unirea sa cu fața orbitală se află un mic tubercul, tuberculul lacrimal, care servește ca reper pentru poziția sacului lacrimal.
Procesul alveolar (processus alveolaris).—Procesul alveolar este partea cea mai groasă și mai spongioasă a osului. Este mai lat posterior decât anterior și excavat în cavități adânci pentru dinți. Aceste cavități sunt în număr de opt și variază ca mărime și adâncime după dinții pe care îi conțin. Cea a caninului este cea mai adâncă; cele ale molarilor sunt cele mai largi și sunt subîmpărțite prin septuri în cavități mai mici; cele ale incisivilor sunt simple, dar adânci și înguste. Mușchiul buccinator își are originea pe fața externă a acestui proces, anterior până la primul molar. Când maxilele sunt articulate între ele, procesele lor alveolare formează împreună arcada alveolară; mijlocul marginii anterioare a acestei arcade se numește punctul alveolar.
Procesul palatin (processus palatinus).—Procesul palatin, gros și puternic, este orizontal și proemină medial de pe fața nazală a osului. El formează o parte considerabilă a planșeului nasului și a tavanului gurii și este mult mai gros anterior decât posterior. Fața sa inferioară (Fig. 160) este concavă, rugoasă și neregulată și formează, împreună cu procesul palatin al osului opus, cele trei sferturi anterioare ale palatului dur. Este perforată de numeroase orificii pentru trecerea vaselor nutritive; prezintă în partea posterioară a marginii sale laterale un șanț, uneori un canal, pentru trecerea vaselor palatine descendente și a nervului palatin anterior din ganglionul sfenopalatin; și prezintă mici depresiuni pentru glandele palatine. Când cele două maxile sunt articulate, pe linia mediană, imediat înapoia incisivilor, se vede un orificiu în formă de pâlnie, gaura incisivă. În acest orificiu sunt vizibile deschiderile a două canale laterale; ele se numesc canalele incisive sau găurile lui Stenson; prin fiecare dintre ele trece ramura terminală a arterei palatine descendente și nervul nazopalatin. Uneori există pe linia mediană două canale suplimentare; ele se numesc găurile lui Scarpa și, când sunt prezente, dau trecere nervilor nazopalatini, cel stâng trecând prin canalul anterior, iar cel drept prin cel posterior. Pe fața inferioară a procesului palatin se poate observa uneori o sutură liniară fină, bine vizibilă la craniile tinere, care se întinde lateral și anterior de fiecare parte, de la gaura incisivă până la intervalul dintre incisivul lateral și canin. Mica porțiune situată înaintea acestei suturi constituie premaxila (os incisivum), care la majoritatea vertebratelor formează un os independent; ea cuprinde toată grosimea alveolei, partea corespunzătoare a planșeului nasului și spina nazală anterioară și conține alveolele incisivilor. Fața superioară a procesului palatin este concavă transversal, netedă și formează cea mai mare parte a planșeului cavității nazale. Ea prezintă, aproape de marginea medială, orificiul superior al canalului incisiv. Marginea laterală a procesului este încorporată în restul osului. Marginea medială este mai groasă anterior decât posterior și ridicată sus într-o creastă, creasta nazală, care, împreună cu creasta corespunzătoare a osului opus, formează un șanț pentru vomer. Partea anterioară a acestei creste se înalță considerabil și se numește creasta incisivă; ea se prelungește anterior într-un proces ascuțit care formează, împreună cu un proces asemănător al osului opus, spina nazală anterioară. Marginea posterioară este zimțată pentru articularea cu porțiunea orizontală a osului palatin.
Osificarea.—Maxila se osifică în membrană. Mall40 și Fawcett41 susțin că se osifică numai din două centre, unul pentru maxila propriu-zisă și unul pentru premaxilă. Aceste centre apar în săptămâna a șasea a vieții fetale și se unesc la începutul lunii a treia, dar sutura dintre cele două porțiuni persistă pe palat aproape până la vârsta mijlocie. Mall afirmă că procesul frontal se dezvoltă din ambele centre. Sinusul maxilar apare ca un șanț superficial pe fața nazală a osului în jurul lunii a patra a vieții fetale, dar nu își atinge mărimea definitivă decât după a doua dentiție. Maxila era descrisă altădată ca osificându-se din șase centre: unul, orbitonazal, formează porțiunea corpului osului situată medial de canalul infraorbital, inclusiv partea medială a planșeului orbitei și peretele lateral al cavității nazale; al doilea, zigomatic, dă naștere porțiunii situate lateral de canalul infraorbital, inclusiv procesului zigomatic; din al treilea, palatin, se dezvoltă procesul palatin situat înapoia canalului incisiv, împreună cu partea alăturată a peretelui nazal; al patrulea, premaxilar, formează osul incisiv, care poartă incisivii și corespunde premaxilei vertebratelor inferioare;42 al cincilea, nazal, dă naștere procesului frontal și porțiunii de deasupra caninului; iar al șaselea, infravomerian, se află între centrele palatin și premaxilar și sub vomer; acest centru, împreună cu centrul corespunzător al osului opus, separă canalele incisive între ele.
Articulații.—Maxila se articulează cu nouă oase: două ale neurocraniului, frontalul și etmoidul, și șapte ale feței, și anume nazalul, zigomaticul, lacrimalul, cornetul nazal inferior, palatinul, vomerul și maxila de partea opusă. Uneori se articulează cu fața orbitală, iar alteori cu lama pterigoidă laterală a sfenoidului.
Modificările maxilei odată cu vârsta. La naștere, diametrele transversal și anteroposterior ale osului sunt fiecare mai mari decât cel vertical. Procesul frontal este bine conturat, iar corpul osului este format aproape numai din procesul alveolar, alveolele dentare ajungând aproape până la planșeul orbitei. Sinusul maxilar are aspectul unui șanț pe peretele lateral al nasului. La adult, diametrul vertical este cel mai mare, datorită dezvoltării procesului alveolar și creșterii sinusului. La bătrânețe, osul revine într-o oarecare măsură la starea infantilă; înălțimea sa scade, iar după pierderea dinților procesul alveolar se resoarbe, iar partea inferioară a osului se strâmtează și se subțiază.