Vertebrele cervicale (Fig. 84) sunt cele mai mici dintre vertebrele adevărate și se deosebesc ușor de cele din regiunile toracală și lombară prin prezența unei găuri în fiecare proces transvers. Prima, a doua și a șaptea prezintă particularități și trebuie descrise separat; caracterele următoare sunt comune celorlalte patru.
Corpul este mic, mai lat transversal decât în sens anteroposterior. Fețele anterioară și posterioară sunt turtite și au aceeași înălțime; cea anterioară este situată mai jos decât cea posterioară, iar marginea ei inferioară se prelungește în jos, acoperind partea superioară și anterioară a vertebrei subiacente. Fața superioară este concavă transversal și prezintă de fiecare parte o buză proeminentă; fața inferioară este concavă în sens anteroposterior, convexă transversal și prezintă lateral mici concavități care primesc buzele proeminente corespunzătoare ale vertebrei subiacente. Pediculii sunt orientați lateral și posterior și se inseră pe corp la jumătatea distanței dintre marginile superioară și inferioară, astfel încât incizura vertebrală superioară este la fel de adâncă precum cea inferioară, dar în același timp mai îngustă. Laminele sunt înguste și mai subțiri sus decât jos; gaura vertebrală este mare și de formă triunghiulară. Procesul spinos este scurt și bifid, cele două ramuri fiind adesea inegale. Procesele articulare superioare și inferioare de fiecare parte sunt sudate, formând un pilier articular care proemină lateral de la joncțiunea pediculului cu lamina. Fețele articulare sunt plane și ovale: cele superioare privesc posterior, în sus și ușor medial; cele inferioare, anterior, în jos și ușor lateral. Procesele transverse sunt străbătute fiecare de gaura transversară (foramen transversarium), prin care, la primele șase vertebre, trec artera și vena vertebrală și un plex de nervi simpatici. Fiecare proces este format dintr-o parte anterioară și una posterioară. Partea anterioară este omoloagă coastei din regiunea toracală și de aceea se numește proces costal sau element costal: pornește de pe fața laterală a corpului, se îndreaptă lateral, prin fața găurii, și se termină printr-un tubercul, tuberculul anterior. Partea posterioară, procesul transvers propriu-zis, pornește din arcul vertebral, înapoia găurii, se îndreaptă anterior și lateral și se termină printr-un tubercul vertical turtit, tuberculul posterior. Aceste două părți sunt unite, în afara găurii, printr-o lamă osoasă care prezintă pe fața superioară un șanț adânc pentru trecerea nervului spinal corespunzător.15
Prima vertebră cervicală.—Prima vertebră cervicală (Fig. 86) se numește atlas, deoarece susține globul capului. Principala ei particularitate este că nu are corp, deoarece corpul atlasului s-a sudat cu cel al vertebrei următoare. Celelalte particularități sunt că nu are proces spinos, are formă de inel și este alcătuită dintr-un arc anterior, un arc posterior și două mase laterale. Arcul anterior reprezintă aproximativ o cincime din inel: fața sa anterioară este convexă și prezintă la mijloc tuberculul anterior, pentru inserția mușchilor lungi ai gâtului (longus colli); posterior este concavă și prezintă o fațetă netedă, ovală sau circulară (fovea dentis), pentru articularea cu procesul odontoid (dens) al axisului. Marginile superioară și inferioară dau inserție membranei atlantooccipitale anterioare, respectiv ligamentului atlantoaxial anterior; prima îl leagă de osul occipital, deasupra, iar al doilea de axis, dedesubt. Arcul posterior reprezintă aproximativ două cincimi din circumferința inelului: se termină posterior prin tuberculul posterior, care este rudimentul unui proces spinos și dă origine mușchilor drepți posteriori mici ai capului (recti capitis posteriores minores). Dimensiunile reduse ale acestui proces împiedică orice interferență cu mișcările dintre atlas și craniu. Partea posterioară a arcului prezintă superior și posterior o margine rotunjită pentru inserția membranei atlantooccipitale posterioare, iar imediat înapoia fiecărui proces articular superior se află un șanț (sulcus arteriæ vertebralis), uneori transformat în gaură de o spiculă osoasă fină, care se arcuiește posterior de la extremitatea posterioară a procesului articular superior. Acest șanț corespunde incizurii vertebrale superioare și servește pentru trecerea arterei vertebrale, care, după ce urcă prin gaura procesului transvers, ocolește masa laterală îndreptându-se posterior și medial; prin el trece și nervul suboccipital (primul nerv spinal). Pe fața inferioară a arcului posterior, înapoia fațetelor articulare, se află două șanțuri superficiale, incizurile vertebrale inferioare. Marginea inferioară dă inserție ligamentului atlantoaxial posterior, care o leagă de axis. Masele laterale sunt părțile cele mai voluminoase și mai solide ale atlasului, pentru a susține greutatea capului. Fiecare poartă două fațete articulare, una superioară și una inferioară. Fețele articulare superioare sunt mari, ovale, concave, se apropie una de alta anterior și se depărtează posterior: privesc în sus, medial și ușor posterior, formând fiecare o cupă pentru condilul corespunzător al osului occipital, și sunt admirabil adaptate mișcărilor de flexie și extensie ale capului. Nu rareori sunt parțial subdivizate de incizuri care pătrund de pe margini. Fețele articulare inferioare sunt circulare, plane sau ușor convexe, privesc în jos și medial, se articulează cu axisul și permit mișcările de rotație ale capului. Imediat sub marginea medială a fiecărei fețe superioare se află un mic tubercul pentru inserția ligamentului transvers al atlasului, care traversează inelul atlasului și împarte gaura vertebrală în două părți inegale: cea anterioară, mai mică, primește procesul odontoid al axisului, iar cea posterioară conține măduva spinării și învelișurile ei. Această porțiune a canalului vertebral este destul de mare, mult mai mare decât ar fi necesar pentru a adăposti măduva spinării; de aceea se poate produce o deplasare laterală a atlasului fără compresiunea acesteia. Procesele transverse sunt mari; proemină lateral și în jos de pe masele laterale și servesc pentru inserția mușchilor care participă la rotația capului. Sunt lungi, iar tuberculii lor anterior și posterior sunt contopiți într-o singură masă; gaura transversară este orientată de jos în sus și posterior.
A doua vertebră cervicală.—A doua vertebră cervicală (Fig. 87 și 88) se numește epistrofeu sau axis, deoarece formează pivotul în jurul căruia se rotește prima vertebră, care poartă capul. Caracterul cel mai distinctiv al acestui os este procesul odontoid, puternic, care se ridică perpendicular de pe fața superioară a corpului. Corpul este mai înalt anterior decât posterior și se prelungește în jos, anterior, acoperind partea superioară și anterioară a vertebrei a treia. Prezintă anterior o creastă longitudinală mediană, care separă două depresiuni laterale pentru inserția mușchilor lungi ai gâtului. Fața sa inferioară este concavă în sens anteroposterior și convexă transversal. Dintele sau procesul odontoid prezintă o ușoară strangulare, sau col, la locul unde se unește cu corpul. Pe fața sa anterioară se află o fațetă ovală sau aproape circulară, pentru articularea cu cea de pe arcul anterior al atlasului. Pe fața posterioară a colului, extinzându-se adesea și pe fețele laterale, se află un șanț superficial pentru ligamentul transvers al atlasului, care menține procesul în poziție. Vârful este ascuțit și dă inserție ligamentului apical al dintelui; sub vârf, procesul se lărgește ușor și prezintă de fiecare parte o impresiune rugoasă pentru inserția ligamentului alar; aceste ligamente leagă procesul de osul occipital. Structura internă a procesului odontoid este mai compactă decât cea a corpului. Pediculii sunt largi și puternici, mai ales anterior, unde se contopesc cu fețele laterale ale corpului și cu baza procesului odontoid. Sunt acoperiți superior de fețele articulare superioare. Laminele sunt groase și puternice, iar gaura vertebrală este mare, dar mai mică decât cea a atlasului. Procesele transverse sunt foarte mici și se termină fiecare printr-un singur tubercul; fiecare este străbătut de gaura transversară, orientată oblic în sus și lateral. Fețele articulare superioare sunt rotunde, ușor convexe, privesc în sus și lateral și se sprijină pe corp, pe pediculi și pe procesele transverse. Fețele articulare inferioare au aceeași orientare ca la celelalte vertebre cervicale. Incizurile vertebrale superioare sunt foarte superficiale și se află înapoia proceselor articulare; cele inferioare se află înaintea proceselor articulare, ca la celelalte vertebre cervicale. Procesul spinos este mare, foarte puternic, adânc excavat pe fața inferioară și prezintă o extremitate bifidă, tuberculată.
A șaptea vertebră cervicală (Fig. 89).—Caracterul cel mai distinctiv al acestei vertebre este prezența unui proces spinos lung și proeminent, de unde și numele de vertebra proeminentă (vertebra prominens). Acest proces este gros, aproape orizontal, nebifurcat, terminat printr-un tubercul pe care se inseră extremitatea inferioară a ligamentului nucal. Procesele transverse sunt destul de mari; rădăcinile lor posterioare sunt mari și proeminente, în timp ce cele anterioare sunt mici și slab conturate; fața superioară a fiecăruia are de obicei un șanț superficial pentru al optulea nerv spinal, iar extremitatea prezintă rareori mai mult decât o urmă de bifurcație. Gaura transversară poate fi la fel de mare ca la celelalte vertebre cervicale, dar este în general mai mică de o parte sau de ambele părți; uneori este dublă, alteori lipsește. Pe partea stângă dă uneori trecere arterei vertebrale; mai frecvent o străbate vena vertebrală, de ambele părți; dispoziția obișnuită este însă ca atât artera, cât și vena să treacă înaintea procesului transvers, și nu prin gaură. Uneori rădăcina anterioară a procesului transvers atinge dimensiuni mari și apare ca un os separat, cunoscut sub numele de coastă cervicală.