Osul palatin este situat în partea posterioară a cavității nazale, între maxilă și procesul pterigoid al sfenoidului (Fig. 167). Participă la formarea pereților a trei cavități: planșeul și peretele lateral al cavității nazale, tavanul gurii și planșeul orbitei; intră în alcătuirea a două fose, fosa pterigopalatină și fosa pterigoidiană, și a unei fisuri, fisura orbitală inferioară. Osul palatin seamănă întrucâtva cu litera L și este alcătuit dintr-o porțiune orizontală și una verticală și din trei procese proeminente: procesul piramidal, orientat posterior și lateral de la unirea celor două porțiuni, și procesele orbital și sfenoidal, care stau deasupra porțiunii verticale și sunt separate printr-o incizură adâncă, incizura sfenopalatină.
Porțiunea orizontală (pars horizontalis; lama orizontală) (Fig. 168, 169).—Porțiunea orizontală este patrulateră și are două fețe și patru margini.
Fețele.—Fața superioară, concavă transversal, formează partea posterioară a planșeului cavității nazale. Fața inferioară, ușor concavă și rugoasă, formează, împreună cu fața corespunzătoare a osului opus, sfertul posterior al palatului dur. Aproape de marginea sa posterioară se poate vedea o creastă transversală, mai mult sau mai puțin pronunțată, pentru inserția unei părți a aponevrozei mușchiului tensor al vălului palatin.
Marginile.—Marginea anterioară este zimțată și se articulează cu procesul palatin al maxilei. Marginea posterioară este concavă, liberă și servește pentru inserția palatului moale. Extremitatea sa medială este ascuțită și, unită cu cea a osului opus, formează un proces proeminent, spina nazală posterioară, pentru inserția mușchiului uvulei. Marginea laterală este unită cu marginea inferioară a porțiunii perpendiculare și prezintă un șanț format de extremitatea inferioară a canalului pterigopalatin. Marginea medială, cea mai groasă, este zimțată pentru articularea cu cea de partea opusă; buza sa superioară se ridică într-o creastă care, unită cu creasta osului opus, formează creasta nazală, pentru articularea cu partea posterioară a marginii inferioare a vomerului.
Porțiunea verticală (pars perpendicularis; lama perpendiculară) (Fig. 168, 169).—Porțiunea verticală este subțire, alungită și prezintă două fețe și patru margini.
Fețele.—Fața nazală prezintă în partea inferioară o depresiune largă și superficială, care formează o parte a meatului nazal inferior. Imediat deasupra se află o creastă orizontală bine marcată, creasta conchală, pentru articularea cu cornetul nazal inferior; și mai sus o a doua depresiune largă și superficială, care formează o parte a meatului mijlociu și este limitată superior de o creastă orizontală mai puțin proeminentă decât cea inferioară, creasta etmoidală, pentru articularea cu cornetul nazal mijlociu. Deasupra crestei etmoidale se află un șanț orizontal îngust, care formează o parte a meatului superior.
Fața maxilară este rugoasă și neregulată pe cea mai mare parte a întinderii sale, pentru articularea cu fața nazală a maxilei; partea sa superioară și posterioară este netedă acolo unde intră în alcătuirea fosei pterigopalatine; este netedă și anterior, unde formează partea posterioară a peretelui medial al sinusului maxilar. Pe partea posterioară a acestei fețe se află un șanț vertical adânc, transformat prin articularea cu maxila în canalul pterigopalatin; prin acest canal trec vasele palatine descendente și nervul palatin anterior.
Marginile.—Marginea anterioară este subțire și neregulată; în dreptul crestei conchale se află o lamelă ascuțită și proeminentă, procesul maxilar, orientată anterior, care închide partea inferioară și posterioară a orificiului sinusului maxilar. Marginea posterioară (Fig. 169) prezintă un șanț adânc, ale cărui margini sunt zimțate pentru articularea cu lama pterigoidă medială a sfenoidului. Această margine se continuă sus cu procesul sfenoidal, iar jos se lărgește în procesul piramidal. Marginea superioară susține procesul orbital anterior și procesul sfenoidal posterior. Aceste procese sunt separate de incizura sfenopalatină, transformată în gaura sfenopalatină de fața inferioară a corpului sfenoidului. În craniul articulat, această gaură duce din fosa pterigopalatină în partea posterioară a meatului nazal superior și dă trecere vaselor sfenopalatine și nervilor nazali superiori și nazopalatin. Marginea inferioară este contopită cu marginea laterală a porțiunii orizontale și, imediat înaintea procesului piramidal, prezintă un șanț format de extremitatea inferioară a canalului pterigopalatin.
Procesul piramidal sau tuberozitatea (processus pyramidalis).—Procesul piramidal proemină posterior și lateral de la unirea porțiunilor orizontală și verticală și pătrunde în spațiul unghiular dintre extremitățile inferioare ale lamelor pterigoide. Pe fața sa posterioară se află o zonă triunghiulară netedă și șănțuită, limitată de fiecare parte de un șanț articular rugos. Șanțurile se articulează cu lamele pterigoide, iar zona intermediară șănțuită completează partea inferioară a fosei pterigoidiene și dă origine câtorva fibre ale mușchiului pterigoidian medial. Partea anterioară a feței laterale este rugoasă, pentru articularea cu tuberozitatea maxilei; partea sa posterioară este o zonă triunghiulară netedă care apare, în craniul articulat, între tuberozitatea maxilei și partea inferioară a lamei pterigoide laterale și completează partea inferioară a fosei infratemporale. Pe baza procesului piramidal, aproape de unirea sa cu porțiunea orizontală, se află găurile palatine mici, pentru trecerea nervilor palatini posterior și mijlociu.
Procesul orbital (processus orbitalis).—Procesul orbital este situat la un nivel mai înalt decât cel sfenoidal și este orientat în sus și lateral de la partea anterioară a porțiunii verticale, de care este legat printr-un col strâmtat. Prezintă cinci fețe, care închid o celulă aeriană. Dintre aceste fețe, trei sunt articulare și două nearticulare. Fețele articulare sunt: (1) cea anterioară sau maxilară, orientată anterior, lateral și în jos, alungită și rugoasă, pentru articularea cu maxila; (2) cea posterioară sau sfenoidală, orientată posterior, în sus și medial; ea prezintă orificiul celulei aeriene, care comunică de obicei cu sinusul sfenoidal; marginile orificiului sunt zimțate pentru articularea cu cornetul sfenoidal; (3) cea medială sau etmoidală, orientată anterior, se articulează cu labirintul etmoidului. În unele cazuri, celula aeriană se deschide pe această față a osului și comunică atunci cu celulele etmoidale posterioare. Mai rar se deschide pe ambele fețe și comunică atunci cu celulele etmoidale posterioare și cu sinusul sfenoidal. Fețele nearticulare sunt: (1) cea superioară sau orbitală, orientată în sus și lateral; are formă triunghiulară și formează partea posterioară a planșeului orbitei; și (2) cea laterală, alungită, orientată spre fosa pterigopalatină; ea este separată de fața orbitală printr-o margine rotunjită, care intră în alcătuirea fisurii orbitale inferioare.
Procesul sfenoidal (processus sphenoidalis).—Procesul sfenoidal este o lamă subțire și turtită, mult mai mică decât cea orbitală, orientată în sus și medial. Prezintă trei fețe și două margini. Fața superioară se articulează cu rădăcina procesului pterigoid și cu fața inferioară a cornetului sfenoidal, marginea sa medială ajungând până la aripa vomerului; prezintă un șanț care participă la formarea canalului faringian. Fața medială este concavă și formează o parte a peretelui lateral al cavității nazale. Fața laterală se împarte într-o porțiune articulară și una nearticulară: prima este rugoasă, pentru articularea cu lama pterigoidă medială; a doua este netedă și formează o parte a fosei pterigopalatine. Marginea anterioară formează limita posterioară a incizurii sfenopalatine. Marginea posterioară, zimțată pe seama lamei externe, se articulează cu lama pterigoidă medială.
Procesele orbital și sfenoidal sunt separate între ele de incizura sfenopalatină. Uneori cele două procese sunt unite sus și formează între ele o gaură completă (Fig. 168), sau incizura poate fi traversată de una sau mai multe spicule osoase, dând naștere la două sau mai multe găuri.
Osificarea.—Osul palatin se osifică în membrană dintr-un singur centru, care apare în jurul săptămânii a șasea sau a opta a vieții fetale, la unghiul de unire dintre cele două porțiuni ale osului. De aici, osificarea se extinde medial în porțiunea orizontală, în jos în procesul piramidal și în sus în porțiunea verticală. Unii autori descriu osul ca osificându-se din patru centre: unul pentru procesul piramidal și porțiunea verticală situată înapoia șanțului pterigopalatin; al doilea pentru restul porțiunii verticale și pentru porțiunea orizontală; al treilea pentru procesul orbital și al patrulea pentru cel sfenoidal. La naștere, înălțimea porțiunii verticale este aproximativ egală cu lățimea transversală a porțiunii orizontale, în timp ce la adult prima măsoară aproximativ dublul celei de-a doua.
Articulații.—Palatinul se articulează cu șase oase: sfenoidul, etmoidul, maxila, cornetul nazal inferior, vomerul și palatinul opus.