Anatomia corpului umanGray 1918

IIOsteologie

4bCoastele

The Ribs

(Costae)

Coastele sunt arcuri osoase elastice, care formează o mare parte a scheletului toracic. Sunt în număr de douăsprezece de fiecare parte; acest număr poate fi însă mărit prin dezvoltarea unei coaste cervicale sau lombare, ori poate fi redus la unsprezece. Primele șapte se leagă posterior de coloana vertebrală și anterior, prin intermediul cartilajelor costale, de stern (Fig. 115); ele se numesc coaste adevărate sau vertebrosternale.21 Celelalte cinci sunt coaste false; dintre acestea, primele trei au cartilajele legate de cartilajul coastei de deasupra (vertebrocondrale), iar ultimele două sunt libere la extremitățile anterioare și se numesc coaste flotante sau vertebrale. Coastele au direcții diferite, cele superioare fiind mai puțin oblice decât cele inferioare; oblicitatea atinge maximul la a noua coastă și scade treptat de la aceasta până la a douăsprezecea. Coastele sunt așezate una sub alta astfel încât între ele rămân spații numite spații intercostale. Lungimea fiecărui spațiu corespunde celei a coastelor vecine și a cartilajelor lor; lățimea este mai mare anterior decât posterior și între coastele superioare decât între cele inferioare. Coastele cresc în lungime de la prima la a șaptea, iar dedesubt descresc până la a douăsprezecea. În lățime descresc de sus în jos; la primele zece, lățimea maximă se află la extremitatea sternală.

Caracterele comune ale coastelor (Fig. 122, 123).—Pentru studiul caracterelor comune ale acestor oase trebuie aleasă o coastă din mijlocul seriei.

Fiecare coastă are două extremități, una posterioară sau vertebrală și una anterioară sau sternală, și o porțiune intermediară, corpul.

Extremitatea posterioară.—Extremitatea posterioară sau vertebrală prezintă un cap, un col și un tubercul.

Capul are o suprafață articulară în formă de rinichi, împărțită de o creastă orizontală în două fețe pentru articularea cu depresiunea formată pe corpurile a două vertebre toracale vecine; fața superioară este mai mică; pe creastă se inseră ligamentul intraarticular.

Colul este porțiunea turtită care se întinde lateral de la cap; are aproximativ 2,5 cm lungime și este situat înaintea procesului transvers al celei inferioare dintre cele două vertebre cu care se articulează capul. Fața sa anterioară este plană și netedă, iar cea posterioară rugoasă, pentru inserția ligamentului colului, și perforată de numeroase orificii. Dintre cele două margini, cea superioară prezintă o creastă rugoasă (crista colli costae) pentru inserția ligamentului costotransversar anterior; marginea inferioară este rotunjită. Pe fața posterioară, la unirea colului cu corpul și mai aproape de marginea inferioară decât de cea superioară, se află o proeminență, tuberculul; acesta are o porțiune articulară și una nearticulară. Porțiunea articulară, cea inferioară și mai medială dintre cele două, prezintă o mică suprafață ovală pentru articularea cu extremitatea procesului transvers al celei inferioare dintre cele două vertebre de care se leagă capul. Porțiunea nearticulară este o proeminență rugoasă și dă inserție ligamentului tuberculului. Tuberculul este mult mai proeminent la coastele superioare decât la cele inferioare.

Fig. 122
Fig. 122. O coastă mijlocie stângă. Fața inferioară.

Corpul.—Corpul este subțire și turtit, cu două fețe, una externă și una internă, și două margini, una superioară și una inferioară. Fața externă este convexă, netedă și marcată, puțin înaintea tuberculului, de o linie proeminentă orientată în jos și lateral; aceasta dă inserție unui tendon al mușchiului iliocostal și se numește unghiul coastei. În acest punct coasta este îndoită în două direcții și în același timp răsucită în jurul axului său lung. Dacă se așază coasta pe marginea inferioară, porțiunea corpului din fața unghiului se sprijină pe această margine, în timp ce porțiunea din spatele unghiului este îndoită medial și în același timp înclinată în sus; ca urmare a răsucirii, fața externă privește în jos înapoia unghiului și ușor în sus înaintea lui. Distanța dintre unghi și tubercul crește progresiv de la a doua la a zecea coastă. Porțiunea dintre unghi și tubercul este rotunjită, rugoasă și neregulată și servește pentru inserția mușchiului lung dorsal. Fața internă este concavă, netedă, orientată puțin în sus înapoia unghiului și puțin în jos înaintea lui și este marcată de o creastă care începe la extremitatea inferioară a capului; această creastă este foarte pronunțată până la unghi și se pierde treptat la unirea treimii anterioare cu cea mijlocie a osului. Între ea și marginea inferioară se află un șanț, șanțul costal, pentru vasele și nervul intercostal. În partea posterioară a osului, acest șanț aparține marginii inferioare, dar imediat înaintea unghiului, unde este cel mai adânc și mai larg, se află pe fața internă. Buza superioară a șanțului este rotunjită și servește pentru inserția unui mușchi intercostal intern; buza inferioară corespunde marginii inferioare a coastei și dă inserție unui mușchi intercostal extern. În interiorul șanțului se văd orificiile a numeroase găuri mici pentru vasele nutritive, care străbat corpul oblic dinainte înapoi. Marginea superioară, groasă și rotunjită, prezintă o buză externă și una internă, mai distincte posterior decât anterior, care servesc pentru inserția mușchilor intercostali extern și intern. Marginea inferioară este subțire și pe ea se inseră un mușchi intercostal extern.

Extremitatea anterioară.—Extremitatea anterioară sau sternală este turtită și prezintă o depresiune ovală, poroasă și concavă, în care pătrunde cartilajul costal.

Coaste cu particularități.—Coastele întâi, a doua, a zecea, a unsprezecea și a douăsprezecea prezintă anumite abateri de la caracterele comune descrise mai sus și necesită o descriere separată.

Fig. 123
Fig. 123. O coastă mijlocie stângă, văzută din spate.

Prima coastă.—Prima coastă (Fig. 124) este cea mai curbată și de obicei cea mai scurtă dintre toate coastele; este lată și turtită, cu fețele privind în sus și în jos și marginile înăuntru și în afară. Capul este mic, rotunjit și are o singură față articulară, pentru articularea cu corpul primei vertebre toracale. Colul este îngust și rotunjit. Tuberculul, gros și proeminent, este situat pe marginea externă. Nu are unghi, dar la nivelul tuberculului coasta este ușor îndoită, cu convexitatea în sus, astfel încât capul osului privește în jos. Fața superioară a corpului prezintă două șanțuri superficiale, separate printr-o mică creastă care se prelungește medial cu un tubercul, tuberculul scalen, pentru inserția mușchiului scalen anterior; șanțul anterior dă trecere venei subclavii, iar cel posterior arterei subclavii și trunchiului inferior al plexului brahial.22 Înapoia șanțului posterior se află o zonă rugoasă pentru inserția mușchiului scalen mijlociu. Fața inferioară este netedă și lipsită de șanț costal. Marginea externă este convexă, groasă și rotunjită și dă inserție, în partea sa posterioară, primei digitații a mușchiului dințat anterior; marginea internă este concavă, subțire și ascuțită și prezintă aproximativ la mijloc tuberculul scalen. Extremitatea anterioară este mai mare și mai groasă decât la oricare altă coastă.

A doua coastă.—A doua coastă (Fig. 125) este mult mai lungă decât prima, dar are o curbură foarte asemănătoare. Porțiunea nearticulară a tuberculului este uneori doar slab conturată. Unghiul este puțin pronunțat și situat aproape de tubercul. Corpul nu este răsucit, astfel încât ambele extremități ating orice suprafață plană pe care este așezat; există însă o îndoire cu convexitatea în sus, asemănătoare celei de la prima coastă, dar mai mică. Corpul nu este turtit orizontal ca cel al primei coaste. Fața sa externă este convexă și privește în sus și puțin în afară; aproape de mijlocul ei se află o proeminență rugoasă pentru originea părții inferioare a primei digitații și a întregii a doua digitații a mușchiului dințat anterior; înapoia și deasupra acesteia se inseră mușchiul scalen posterior. Fața internă, netedă și concavă, privește în jos și puțin înăuntru; în partea sa posterioară există un șanț costal scurt.

Fig. 124
Fig. 124. Coaste cu particularități.
Fig. 125
Fig. 125. Coaste cu particularități.
Fig. 126
Fig. 126. Coaste cu particularități.
Fig. 127
Fig. 127. Coaste cu particularități.
Fig. 128
Fig. 128. Coaste cu particularități.

A zecea coastă.—A zecea coastă (Fig. 126) are o singură față articulară pe cap.

Coastele a unsprezecea și a douăsprezecea.—Coastele a unsprezecea și a douăsprezecea (Fig. 127 și 128) au fiecare o singură față articulară pe cap, destul de mare; ele nu au col și nici tubercul și sunt ascuțite la extremitățile anterioare. A unsprezecea are un unghi slab și un șanț costal superficial. A douăsprezecea nu are niciunul dintre acestea; este mult mai scurtă decât a unsprezecea, iar capul său este ușor înclinat în jos. Uneori a douăsprezecea coastă este chiar mai scurtă decât prima.

Structura.—Coastele sunt alcătuite din țesut spongios foarte vascularizat, învelit de un strat subțire de os compact.

Osificarea.—Fiecare coastă, cu excepția ultimelor două, se osifică din patru centre: un centru primar pentru corp și trei centre epifizare, unul pentru cap și câte unul pentru porțiunile articulară și nearticulară ale tuberculului. Coastele a unsprezecea și a douăsprezecea au fiecare numai două centre, lipsind cele pentru tuberculi. Osificarea începe în apropierea unghiului spre sfârșitul lunii a doua a vieții fetale și apare mai întâi la coastele a șasea și a șaptea. Epifizele pentru cap și tubercul apar între șaisprezece și douăzeci de ani și se unesc cu corpul în jurul vârstei de douăzeci și cinci de ani. Fawcett23 afirmă că „după toate probabilitățile, de obicei nu există epifiză pe porțiunea nearticulară a tuberozității sub coasta a șasea sau a șaptea”.

Citește originalul în engleză