Osul sfenoid este situat la baza craniului, înaintea temporalelor și a părții bazilare a occipitalului. Seamănă întrucâtva cu un liliac cu aripile întinse și se împarte într-o porțiune mediană sau corp, două aripi mari și două aripi mici, care pornesc lateral de pe fețele corpului, și două procese pterigoide, care coboară de pe el.
Corpul (corpus sphenoidale).—Corpul, de formă aproximativ cubică, este excavat în interior, formând două cavități mari, sinusurile sfenoidale, separate între ele printr-un sept.
Fețele.—Fața superioară a corpului (Fig. 145) prezintă anterior o spină proeminentă, spina etmoidală, pentru articularea cu lama ciuruită a etmoidului; înapoia acesteia se află o suprafață netedă, ușor ridicată pe linia mediană și șănțuită de fiecare parte pentru lobii olfactivi ai creierului. Această suprafață este limitată posterior de o creastă, care formează marginea anterioară a unui șanț transversal îngust, șanțul prechiasmatic (șanțul optic), deasupra și înapoia căruia se află chiasma optică; șanțul se termină de fiecare parte la gaura optică (canalul optic), prin care nervul optic și artera oftalmică pătrund în orbită. Înapoia șanțului prechiasmatic se află o proeminență, tuberculul șeii (tuberculum sellae), și, și mai posterior, o depresiune adâncă, șaua turcească (sella turcica), a cărei parte cea mai adâncă adăpostește hipofiza și se numește fosa hipofizară. Limita anterioară a șeii turcești este completată de două mici proeminențe, câte una de fiecare parte, numite procesele clinoide mijlocii, iar limita posterioară este formată de o lamă osoasă pătrată, lama patrulateră (dorsum sellae), care se termină la unghiurile sale superioare prin doi tuberculi, procesele clinoide posterioare, a căror mărime și formă variază considerabil de la un individ la altul. Procesele clinoide posterioare adâncesc șaua turcească și dau inserție cortului cerebelului. De fiecare parte a lamei patrulatere se află o incizură pentru trecerea nervului abducens, iar sub incizură un proces ascuțit, procesul pietros, care se articulează cu vârful porțiunii pietroase a osului temporal și formează limita medială a găurii rupte. Înapoia lamei patrulatere se află o depresiune superficială, clivusul, înclinat oblic posterior și continuat cu șanțul de pe partea bazilară a osului occipital; el susține partea superioară a puntii.
Fețele laterale ale corpului sunt unite cu aripile mari și cu lamele pterigoide mediale. Deasupra inserției fiecărei aripi mari se află un șanț larg, curbat aproximativ ca litera italică f; el adăpostește artera carotidă internă și sinusul cavernos și se numește șanțul carotic. De-a lungul părții posterioare a marginii laterale a acestui șanț, în unghiul dintre corp și aripa mare, se află o creastă osoasă, numită lingula.
Fața posterioară, de formă patrulateră (Fig. 147), este unită în copilărie și adolescență cu partea bazilară a osului occipital printr-o lamă de cartilaj. Între optsprezece și douăzeci și cinci de ani, aceasta se osifică, osificarea începând sus și extinzându-se în jos.
Fața anterioară a corpului (Fig. 146) prezintă pe linia mediană o creastă verticală, creasta sfenoidală, care se articulează cu lama perpendiculară a etmoidului și formează o parte a septului nazal. De fiecare parte a crestei se află un orificiu neregulat care duce în sinusul sfenoidal corespunzător. Aceste sinusuri sunt două cavități mari și neregulate, excavate în interiorul corpului osului și separate între ele printr-un sept osos, de obicei deviat într-o parte sau în alta. Ele variază considerabil ca formă și mărime,30 sunt rareori simetrice și sunt adesea parțial subîmpărțite de lamele osoase neregulate. Ocazional se extind în partea bazilară a occipitalului aproape până la gaura mare. Încep să se dezvolte înainte de naștere și au dimensiuni considerabile la vârsta de șase ani. Sunt parțial închise, anterior și inferior, de două lame osoase subțiri și curbe, cornetele sfenoidale (vezi pagina 152), care lasă în craniul articulat un orificiu rotund în partea superioară a fiecărui sinus, prin care acesta comunică cu partea superioară și posterioară a cavității nazale și uneori cu celulele etmoidale posterioare. Marginea laterală a feței anterioare este zimțată și se articulează cu lama papiracee a etmoidului, completând celulele etmoidale posterioare; marginea inferioară se articulează cu procesul orbital al osului palatin, iar cea superioară cu lama orbitală a osului frontal.
Fața inferioară prezintă pe linia mediană o spină triunghiulară, rostrul sfenoidal, care se continuă cu creasta sfenoidală de pe fața anterioară și pătrunde într-o fisură adâncă dintre aripile vomerului. De fiecare parte a rostrului se află o lamelă proeminentă, procesul vaginal, orientată medial de la baza lamei pterigoide mediale, împreună cu care va fi descrisă.
Aripile mari (alae majores).—Aripile mari, sau alisfenoidele, sunt două procese osoase puternice, care pornesc de pe fețele laterale ale corpului și se curbează în sus, lateral și posterior; partea posterioară a fiecăreia proemină ca un proces triunghiular care se potrivește în unghiul dintre scuama și porțiunea pietroasă a temporalului și prezintă la vârf un proces orientat în jos, spina unghiulară (spina sfenoidală).
Fețele.—Fața superioară sau cerebrală a fiecărei aripi mari (Fig. 145) formează o parte a fosei mijlocii a craniului; este adânc concavă și prezintă depresiuni pentru circumvoluțiile lobului temporal al creierului. În partea sa anterioară și medială se află un orificiu circular, gaura rotundă, pentru trecerea nervului maxilar. Înapoia și lateral de aceasta se află gaura ovală, pentru trecerea nervului mandibular, a arterei meningeale accesorii și uneori a nervului pietros superficial mic.31 Medial de gaura ovală se poate vedea uneori un mic orificiu, gaura lui Vesalius, în dreptul rădăcinii procesului pterigoid; ea se deschide inferior lângă fosa scafoidă și dă trecere unei mici vene de la sinusul cavernos. În sfârșit, în unghiul posterior, aproape și înaintea spinei, se află un canal scurt, uneori dublu, gaura spinoasă, prin care trec vasele meningeale mijlocii și o ramură recurentă a nervului mandibular.
Fața laterală (Fig. 146) este convexă și împărțită de o creastă transversală, creasta infratemporală, în două porțiuni. Porțiunea superioară sau temporală, convexă de sus în jos și concavă anteroposterior, formează o parte a fosei temporale și dă inserție mușchiului temporal; cea inferioară sau infratemporală, mai mică și concavă, intră în alcătuirea fosei infratemporale și, împreună cu creasta infratemporală, dă inserție mușchiului pterigoidian lateral. Este străbătută de gaura ovală și de gaura spinoasă, iar în partea sa posterioară se află spina unghiulară, care prezintă adesea pe fața medială un șanț pentru nervul coarda timpanului. Pe spina unghiulară se inseră ligamentul sfenomandibular și mușchiul tensor al vălului palatin. Medial de extremitatea anterioară a crestei infratemporale se află un proces triunghiular, care mărește suprafața de inserție a mușchiului pterigoidian lateral; de la acest proces coboară, în jos și medial, pe partea anterioară a lamei pterigoide laterale, o creastă care formează limita anterioară a feței infratemporale și, în craniul articulat, limita posterioară a fisurii pterigomaxilare.
Fața orbitală a aripii mari (Fig. 146), netedă și patrulateră, privește anterior și medial și formează partea posterioară a peretelui lateral al orbitei. Marginea sa superioară, zimțată, se articulează cu lama orbitală a frontalului. Marginea sa inferioară, rotunjită, formează limita posterolaterală a fisurii orbitale inferioare. Marginea sa medială, ascuțită, formează limita inferioară a fisurii orbitale superioare și prezintă aproximativ la mijloc un mic tubercul care dă inserție capului inferior al mușchiului drept lateral al ochiului; în partea superioară a acestei margini se află o incizură pentru trecerea unei ramuri recurente a arterei lacrimale. Marginea sa laterală este zimțată și se articulează cu osul zigomatic. Sub extremitatea medială a fisurii orbitale superioare se află o suprafață șănțuită care formează peretele posterior al fosei pterigopalatine și este străbătută de gaura rotundă.
Marginea (Fig. 145).—Începând din spate, porțiunea circumferinței aripii mari care se întinde de la corp la spină este neregulată. Jumătatea sa medială formează limita anterioară a găurii rupte și prezintă orificiul posterior al canalului pterigoidian, pentru trecerea nervului și arterei omonime. Jumătatea sa laterală se articulează, printr-o sincondroză, cu porțiunea pietroasă a temporalului, iar între cele două oase, pe fața inferioară a craniului, se află un șanț, sulcus tubae, care adăpostește partea cartilaginoasă a tubei auditive. Înaintea spinei, circumferința prezintă o margine concavă, zimțată, tăiată oblic pe seama lamei interne jos și a celei externe sus, pentru articularea cu scuama temporalului. La vârful aripii mari se află o porțiune triunghiulară, tăiată oblic pe seama feței interne, pentru articularea cu unghiul sfenoidal al osului parietal; această regiune se numește pterion. Medial de aceasta se află o suprafață triunghiulară, zimțată, pentru articularea cu osul frontal; această suprafață se continuă medial cu marginea ascuțită care formează limita inferioară a fisurii orbitale superioare, iar lateral cu marginea zimțată pentru articularea cu osul zigomatic.
Aripile mici (alae minores).—Aripile mici sau orbitosfenoidele sunt două lame triunghiulare subțiri, care pornesc din părțile superioară și anterioară ale corpului și, proeminând lateral, se termină prin vârfuri ascuțite (Fig. 145).
Fețele.—Fața superioară a fiecăreia este plană și susține o parte a lobului frontal al creierului. Fața inferioară formează partea posterioară a tavanului orbitei și limita superioară a fisurii orbitale superioare. Această fisură are formă triunghiulară și duce din cavitatea craniului în cea a orbitei: este limitată medial de corp, superior de aripa mică, inferior de marginea medială a feței orbitale a aripii mari și este completată lateral de osul frontal. Prin ea trec nervii oculomotor, trohlear și abducens, cele trei ramuri ale diviziunii oftalmice a nervului trigemen, unele filete din plexul cavernos al simpaticului, ramura orbitală a arterei meningeale mijlocii, o ramură recurentă a arterei lacrimale pentru dura mater și vena oftalmică.
Marginile.—Marginea anterioară este zimțată pentru articularea cu osul frontal. Marginea posterioară, netedă și rotunjită, pătrunde în fisura laterală a creierului; extremitatea medială a acestei margini formează procesul clinoid anterior, care dă inserție cortului cerebelului; el este uneori unit cu procesul clinoid mijlociu printr-o spiculă osoasă, iar când se întâmplă acest lucru, terminația șanțului arterei carotide interne este transformată într-o gaură (caroticoclinoidiană). Aripa mică este legată de corp prin două rădăcini, cea superioară subțire și turtită, cea inferioară groasă și triunghiulară; între cele două rădăcini se află gaura optică, pentru trecerea nervului optic și a arterei oftalmice.
Procesele pterigoide (processus pterygoidei).—Procesele pterigoide, câte unul de fiecare parte, coboară perpendicular din regiunile în care corpul și aripile mari se unesc. Fiecare proces este format dintr-o lamă medială și una laterală, ale căror părți superioare sunt contopite anterior; un șanț vertical, șanțul pterigopalatin, coboară pe fața anterioară a liniei de contopire. Lamele sunt separate jos printr-o despicătură unghiulară, incizura pterigoidiană, ale cărei margini sunt rugoase pentru articularea cu procesul piramidal al osului palatin. Cele două lame diverg posterior și cuprind între ele o fosă în formă de V, fosa pterigoidiană, care conține mușchii pterigoidian medial și tensor al vălului palatin. Deasupra acestei fose se află o mică depresiune ovală și superficială, fosa scafoidă, care dă origine mușchiului tensor al vălului palatin. Fața anterioară a procesului pterigoid este lată și triunghiulară aproape de rădăcina sa, unde formează peretele posterior al fosei pterigopalatine și prezintă orificiul anterior al canalului pterigoidian.
Lama pterigoidă laterală.—Lama pterigoidă laterală este lată, subțire și răsfrântă în afară; fața sa laterală formează o parte a peretelui medial al fosei infratemporale și dă inserție mușchiului pterigoidian lateral; fața sa medială formează o parte a fosei pterigoidiene și dă inserție mușchiului pterigoidian medial.
Lama pterigoidă medială.—Lama pterigoidă medială este mai îngustă și mai lungă decât cea laterală; la extremitatea inferioară se curbează lateral într-un proces în formă de cârlig, cârligul pterigoidian (hamulus), în jurul căruia alunecă tendonul mușchiului tensor al vălului palatin. Fața laterală a acestei lame formează o parte a fosei pterigoidiene, iar fața medială constituie limita laterală a coanei sau a orificiului posterior al cavității nazale corespunzătoare. Superior, lama medială se prelungește pe fața inferioară a corpului ca o lamelă subțire, numită proces vaginal, care se articulează anterior cu procesul sfenoidal al palatinului și înapoia acestuia cu aripa vomerului. Proeminența unghiulară dintre marginea posterioară a procesului vaginal și marginea medială a fosei scafoide se numește tuberculul pterigoidian, iar imediat deasupra acestuia se află orificiul posterior al canalului pterigoidian. Pe fața inferioară a procesului vaginal se află un șanț, transformat în canal de procesul sfenoidal al osului palatin, pentru trecerea ramurii faringiene a arterei maxilare interne și a nervului faringian din ganglionul sfenopalatin. Aponevroza faringiană se inseră pe toată lungimea marginii posterioare a lamei mediale, iar mușchiul constrictor superior al faringelui își are originea pe treimea sa inferioară. De aproape de mijlocul marginii posterioare a acestei lame proemină posterior un proces unghiular, processus tubarius, care susține extremitatea faringiană a tubei auditive. Marginea anterioară a lamei se articulează cu marginea posterioară a porțiunii verticale a osului palatin.
Cornetele sfenoidale (conchae sphenoidales; procesele turbinate sfenoidale).—Cornetele sfenoidale sunt două lame subțiri și curbe, situate în partea anterioară și inferioară a corpului sfenoidului. În peretele anterior al fiecăruia există un orificiu de mărime variabilă, prin care sinusul sfenoidal se deschide în cavitatea nazală. Fiecare are o formă neregulată și se îngustează posterior într-un vârf, fiind mai lat și mai subțire anterior. Fața sa superioară este concavă și privește spre cavitatea sinusului; fața inferioară este convexă și formează o parte a tavanului cavității nazale corespunzătoare. Fiecare os se articulează anterior cu etmoidul, lateral cu palatinul; extremitatea sa posterioară ascuțită este situată deasupra vomerului și pătrunde între rădăcina procesului pterigoid, lateral, și rostrul sfenoidului, medial. O mică porțiune a cornetului sfenoidal intră uneori în alcătuirea peretelui medial al orbitei, între lama papiracee a etmoidului, anterior, lama orbitală a palatinului, inferior, și osul frontal, superior.
Osificarea.—Până în luna a șaptea sau a opta a vieții fetale, corpul sfenoidului este format din două părți: una înaintea tuberculului șeii, presfenoidul, cu care se continuă aripile mici; cealaltă, care cuprinde șaua turcească și lama patrulateră, postsfenoidul, de care țin aripile mari și procesele pterigoide. Cea mai mare parte a osului se osifică în cartilaj. Există în total paisprezece centre, șase pentru presfenoid și opt pentru postsfenoid.
Presfenoidul.—În jurul săptămânii a noua a vieții fetale apare câte un centru de osificare pentru fiecare aripă mică (orbitosfenoid), imediat lateral de gaura optică; curând după aceea apar doi nuclei în partea presfenoidală a corpului. Cornetele sfenoidale se dezvoltă fiecare dintr-un centru care apare în jurul lunii a cincea;32 la naștere sunt mici lamele triunghiulare și abia în al treilea an devin excavate și conice; în jurul vârstei de patru ani se contopesc cu labirinturile etmoidului, iar între nouă și doisprezece ani se unesc cu sfenoidul.
Postsfenoidul.—Primii nuclei de osificare sunt cei ai aripilor mari (alisfenoidele)33. Câte unul apare în fiecare aripă, între gaura rotundă și gaura ovală, în jurul săptămânii a opta. Lama orbitală și partea sfenoidului care se găsește în fosa temporală, ca și lama pterigoidă laterală, se osifică în membrană (Fawcett)34. Curând după aceea apar centrele pentru partea postsfenoidală a corpului, câte unul de fiecare parte a șeii turcești, care se contopesc în jurul mijlocului vieții fetale. Fiecare lamă pterigoidă medială (cu excepția cârligului) se osifică în membrană, iar centrul său apare probabil în jurul săptămânii a noua sau a zecea; cârligul se condrifică în luna a treia și aproape imediat se osifică (Fawcett).35 Lama medială se unește cu cea laterală în jurul lunii a șasea. În jurul lunii a patra apare câte un centru pentru fiecare lingulă, care se unește repede cu restul osului.
Presfenoidul se unește cu postsfenoidul în jurul lunii a opta, iar la naștere osul este format din trei piese (Fig. 148): una centrală, care cuprinde corpul și aripile mici, și două laterale, fiecare cuprinzând o aripă mare și un proces pterigoid. În primul an după naștere, aripile mari se unesc cu corpul, iar aripile mici se extind spre interior deasupra părții anterioare a corpului și, întâlnindu-se pe linia mediană, formează o suprafață netedă și ridicată, numită jugum sphenoidale. Până la vârsta de douăzeci și cinci de ani, sfenoidul și occipitalul sunt complet sudate. Între presfenoid și postsfenoid se văd uneori resturile unui canal, canalis craniopharyngeus, prin care trece, în viața fetală timpurie, diverticulul hipofizar al ectodermului bucal.
Sinusurile sfenoidale sunt prezente ca cavități minuscule la naștere (Onodi), dar nu își ating mărimea definitivă decât după pubertate.
Ligamentele proprii ale sfenoidului.—Cele mai importante sunt: ligamentul pterigospinos, întins între spina unghiulară și lama pterigoidă laterală (vezi fascia cervicală); ligamentul interclinoidian, o prelungire fibroasă care unește procesul clinoid anterior cu cel posterior; și ligamentul caroticoclinoidian, care leagă procesul clinoid anterior de cel mijlociu. Aceste ligamente se osifică uneori.
Articulații.—Sfenoidul se articulează cu douăsprezece oase: patru nepereche, vomerul, etmoidul, frontalul și occipitalul, și patru perechi, parietalul, temporalul, zigomaticul și palatinul.36