Vertebrele toracale (Fig. 90) au dimensiuni intermediare între cele cervicale și cele lombare; ele cresc în mărime de sus în jos, vertebrele superioare fiind mult mai mici decât cele din partea inferioară a regiunii. Se recunosc prin prezența fețelor articulare de pe părțile laterale ale corpurilor, pentru articularea cu capetele coastelor, și a fețelor de pe procesele transverse ale tuturor vertebrelor, cu excepția celei de-a unsprezecea și a douăsprezecea, pentru articularea cu tuberculii coastelor.
Corpurile din mijlocul regiunii toracale au formă de inimă și sunt la fel de late în sens anteroposterior ca și transversal. La extremitățile regiunii toracale seamănă cu cele ale vertebrelor cervicale, respectiv lombare. Sunt ușor mai înalte posterior decât anterior, plane sus și jos, convexe transversal anterior, adânc concave posterior și ușor strangulate lateral și anterior. Prezintă de fiecare parte două semifețe costale, una superioară, lângă baza pediculului, cealaltă inferioară, înaintea incizurii vertebrale inferioare; acestea sunt acoperite de cartilaj în stare proaspătă și, când vertebrele sunt articulate între ele, formează împreună cu fibrocartilajele intervertebrale interpuse suprafețe ovale pentru capetele coastelor. Pediculii sunt orientați posterior și ușor în sus, iar incizurile vertebrale inferioare sunt mari și mai adânci decât în orice altă regiune a coloanei vertebrale. Lamele sunt late, groase și imbricate, adică se suprapun peste cele ale vertebrelor subiacente ca țiglele unui acoperiș. Gaura vertebrală este mică și de formă circulară. Procesul spinos este lung, triunghiular pe secțiune frontală, orientat oblic în jos și se termină printr-o extremitate tuberculată. Aceste procese se suprapun de la a cincea la a opta vertebră, dar deasupra și dedesubt sunt mai puțin oblice. Procesele articulare superioare sunt plăci osoase subțiri care proemină în sus de la joncțiunea pediculilor cu lamele; fețele lor articulare sunt practic plane și privesc posterior, puțin lateral și în sus. Procesele articulare inferioare sunt în mare parte contopite cu lamele și depășesc foarte puțin marginile lor inferioare; fețele lor privesc anterior, puțin medial și în jos. Procesele transverse pornesc din arc, înapoia proceselor articulare superioare și a pediculilor; sunt groase, puternice și destul de lungi, orientate oblic posterior și lateral, și se termină fiecare printr-o extremitate îngroșată, pe fața anterioară a căreia se află o mică suprafață concavă pentru articularea cu tuberculul unei coaste. Vertebrele toracale întâi, a noua, a zecea, a unsprezecea și a douăsprezecea prezintă anumite particularități și trebuie descrise separat (Fig. 91).
Prima vertebră toracală are de fiecare parte a corpului o față articulară întreagă pentru capul primei coaste și o semifață pentru jumătatea superioară a capului celei de-a doua coaste. Corpul seamănă cu cel al unei vertebre cervicale, fiind lat transversal; fața sa superioară este concavă și prevăzută cu câte o buză de fiecare parte. Fețele articulare superioare privesc în sus și posterior; procesul spinos este gros, lung și aproape orizontal. Procesele transverse sunt lungi, iar incizurile vertebrale superioare sunt mai adânci decât la celelalte vertebre toracale.
A noua vertebră toracală poate să nu aibă semifețe inferioare. La unii indivizi are totuși două semifețe de fiecare parte; în acest caz, a zecea are semifețe numai în partea superioară.
A zecea vertebră toracală are (cu excepția cazurilor amintite) o față articulară întreagă de fiecare parte, situată parțial pe fața laterală a pediculului.
La a unsprezecea vertebră toracală, corpul se apropie ca formă și mărime de cel al vertebrelor lombare. Fețele articulare pentru capetele coastelor sunt mari și situate mai ales pe pediculi, care la aceasta și la următoarea vertebră sunt mai groși și mai puternici decât în orice altă parte a regiunii toracale. Procesul spinos este scurt și aproape orizontal. Procesele transverse sunt foarte scurte, tuberculate la extremități și nu au fețe articulare.
A douăsprezecea vertebră toracală are aceleași caractere generale ca a unsprezecea, dar se deosebește de aceasta prin fețele articulare inferioare convexe și orientate lateral, ca la vertebrele lombare; prin forma generală a corpului, a lamelor și a procesului spinos, prin care seamănă cu vertebrele lombare; și prin faptul că fiecare proces transvers este subîmpărțit în trei proeminențe, tuberculii superior, inferior și lateral: cel superior și cel inferior corespund proceselor mamilar și accesoriu ale vertebrelor lombare. Urme ale unor proeminențe asemănătoare se găsesc pe procesele transverse ale vertebrelor toracale a zecea și a unsprezecea.
